În perioada 7–17 septembrie, pelerinii hasidici vor putea tranzita din nou Republica Moldova, după ce, în anii 2024 și 2025, autoritățile de la Chișinău au interzis tranzitarea țării de către aceștia. În acest an, însă, autoritățile permit trecerea pelerinilor prin Moldova, fapt care ar putea genera un flux sporit de pasageri pe Aeroportul Internațional „Eugen Doga”. Pentru a face față numărului mare de călători și pentru a evita aglomerările, autoritățile anunță că vor fi instituite măsuri speciale de gestionare a fluxului de pasageri.
Măsuri întreprinse de aeroport și poliția de frontieră
Printre măsurile prevăzute se numără: suplimentarea personalului în zonele unde se va înregistra un flux sporit de pasageri, întreprinderea tuturor măsurilor pentru fluidizarea fluxurilor și reducerea timpului de așteptare al pasagerilor, prin adaptarea operativă a modului de organizare a activității. Totodată, aeroportulo va a sigura monitorizarea permanentă a fluxurilor de pasageri și, după caz, ajustarea modului de organizare a acestora, dar și va asigura un climat de siguranță și ordine.
Recomandări pentru călători în perioada respectivă
Cetățenii sunt îndemnați să își planifice din timp deplasarea către Aeroport, ținând cont de intensificarea fluxului de pasageri în perioada menționată și de posibilitatea unui trafic rutier sporit în zona aeroportuară.
Ce s-a întâmplat anii trecuți
În septembrie 2023, aproximativ 18.000 de pelerini hasidici au intrat în Moldova în drum spre Uman, Ucraina, iar peste 15.000 au tranzitat țara numai în perioada 11–13 septembrie. Autoritățile noastre au organizat măsuri speciale la Aeroportul Chișinău și pe drumurile către Ucraina.
Ulterior, autoritățile au invocat costurile generate de organizarea acestui tranzit. Astfel, în 2024, Guvernul de la Chișinău a anunțat că organizatorii pelerinajului nu achitaseră peste 2,5 milioane de lei pentru serviciile suplimentare oferite de autoritățile moldovenești în 2023, inclusiv pentru organizarea unor fluxuri și spații speciale.
Pe fondul acestor probleme, în 2024, Republica Moldova a decis să nu mai permită tranzitul organizat al unui număr atât de mare de pelerini hasidici, iar măsura a fost menținută și în 2025.


