Punct in dosarul Padurea Domnesca dupa aproape noua ani. Curtea Suprema de Justitie a publicat decizia motivata a sentintei in privinta mortii lui Sorin Paciu, impuscat atunci la vanatoare. Doar fostul judecator, Gheorghe Cretu, a fost condamnat la doi ani si jumatate de inchisoare, ceilalti figuranti fiind achitati. Totodata, familia lui Paciu nu va primi prejudicii morale din contul rezervatiei. 

In decizia motivata a Curtii Supreme de Justitie este scris ca magistratii au admis recursul avocatilor fostului director al rezervatiei “Padurea Domneasca” si inginerului paza si protectie a padurii, iar astfel cei doi banuiti au scapat de pedeapsa pentru ca nu li s-a demonstrat vinovatia. Totodata, familia lui Sorin Paciu, tanarul ucis la vanatoare, nu va primi prejudiciul moral si material de 200 de mii de lei din partea Rezervatiei Naturale.

DECIZIA CURTII SUPREME DE JUSTITIE:“Se admite recursul ordinar declarat de catre Rezervatia Naturala “Padurea Domneasca”, se caseaza partial decizia Colegiului penal al Curtii de Apel Balti din 04 martie 2019, in latura civila, in partea dispunerii incasarii prejudiciului material si moral din contul rezervatiei in beneficiul lui Paciu Adriana, Paciu Ion si Paciu Galina.”

In documentul emis de CSJ se mai spune ca fostul director Moldsilva, fostul sef al rezervatiei si inginerul vizat in dosar au falsificat biletele de vanator, pentru a ascunde adevarul privind participantii la vanatoare si componenta grupului de vanatori. Astfel, l-au trecut pe Sorin Paciu in calitate de gonas, falsificandu-i acestuia semnatura. Cei doi nu au fost trasi la raspundere pentru ca a expirat termenul de prescriptie.

DECIZIA CURTII SUPREME DE JUSTITIE:“Din interes personal, folosind situatia sa de serviciu si influenta asupra subalternilor, urmarind scopul impiedicarii cercetarii obiective a cauzei penale privind lipsirea de viata din imprudenta a lui Sorin Paciu si a ascunde adevarul obiectiv privind circumstantele cauzei, participantilor la vanatoare si componenta grupului de vanatori, a inscris date false in cuprinsul biletelor de vanator.”

Tragedia a avut loc pe 23 decembrie 2012, cand un grup de demnitari si oameni de afaceri au participat la o vanatoare ilegala din Rezervatia Padurea Domneasca. Incidentul a fost tinut in secret si s-a aflat despre caz abia pe 6 ianuarie, in urma unor dezvaluiri facute de liderul Miscarii Antimafie, Sergiu Mocanu.

Sergiu MOCANU, LIDERUL MISCARII ANTIMAFIE:“Cel care a savarsit crima este Procurorul General al Republicii Moldova, Valeriu Zubco.”

Valeriu ZUBCO, FOSTUL PROCUROR GENERAL:“Eu nu am participat in locul unde s-a produs acest accident.”

Ulterior, Procuratura din Falesti, care a investigat acest caz, a identificat si un suspect, acesta fiind vicepresedintele Curtii de Apel, Gheorghe Cretu. Procurorul General de atunci, Valeriu Zubco, si-a dat demisia, decizie pe care au luat-o ulterior si directorul Moldsilva de atunci, Ion Lupu, cativa politisti si comisarul de la Falesti. Incidentul a generat o criza politica, a fost demis Vlad Plahotniuc si Marian Lupu de la conducerea Parlamentului, iar Guvernul Filat 2 a cazut. La inceputul anului 2015, Gheorghe Cretu a fost condamnat la doi ani de inchisoare cu suspendare. Iar in 2019, Curtea de Apel Balti a casat partial sentinta pronuntata de judecatoria Falesti.