Dupa trei curse castigate, Dorin Chirtoaca nu a reusit sa treaca si de-a patra incercare, clasandu-se pe locul trei la alegerile locale de ieri. Fiecare a zecea persoana a votat pentru liberal. Astazi, acesta isi indeamna sustinatorii sa voteze in turul doi impotriva lui Ceban.
Dorin Chirtoaca a acumulat zece la suta din sufragii la alegerile de ieri. La localele generale din 2015, in primul tur acesta adunase peste 38 de procente, mai mult decat candidata de atunci – Zinaida Greceanii. Liberalul, cu trei mandate la activ si toate castigate in detrimentul unor candidati de stanga, a pierdut de acesta data in fata altor doi favoriti.
Dorin CHIRTOACA, LIDER PL: “Noi am spus clar, in turul al doilea impotriva lui Ceban, nu in favoarea lui Nastase, dar impotriva lui Ceban.”
Deputatul care a parasit fractiunea PPDA, Octavian Ticu, a fost votat de aproape 5 la suta din locuitorii capitalei.
Candidatul Partidului Sor a fost sustinut de trei la suta din alegatori. Un procentaj asemanator a acumulat si Victor Chironda. Democratul Vladimir Cebotari a fost votat de doua procente, pe cand Ivan Diacov de un singur procent. Ceilalti candidati au acumulat fiecare mai putin de un procent.
Rezultate preliminare mun. Chisinau, I tur, 2019:
Dorin CHIRTOACA, PL – 10.17%
Octavian TICU, PUN – 4,76%
Valerii KLIMENCO, P.SOR – 3,04%
Victor CHIRONDA, MFN – 2,73%
Vladimir CEBOTARI, PDM – 2,44%
Ivan DIACOV, PPPN – 1,00%
Teodor CARNAT, PPVP – 0,85%
Vladimir TURCANU, PPR – 0,81%
Valeriu MUNTEANU, USB – 0,76%
Alexandru FETESCU, PLDM – 0,55%
Vitalie MARINUTA, PPPVE – 0,45%
Dumitru TIRA, PPEM – 0,36%
Lilia RANOGAET, PNL – 0,28%
Boris VOLOSATII, PPDA – 0,26%
Vitalie VOZNOI, PPPSE – 0,16%
Serghei TOMA, PPPOM – 0,14%
Ieri, la urne s-au prezentat 36,05 la suta din cetatenii cu drept de vot, mai mult cu aproape un procent fata de prezenta la localele din 2018, insa mai putin cu 11 procente fata de scrutinul din 2015.
Prezenta la vot:
20 octombrie 2019 - 36,05%
20 mai 2018 - 35,42%
3 iunie 2015 – 47,55%

