E Joia Mare și înseamnă că astăzi miroase a pască și cozonaci prospăt scoși din cuptor în toată țară. După cum spune tradiția azi se vopsesc și ouăle.

Tradiții și obiceiuri în Joia Mare

Conform tradiției, în Joia Mare din Săptămâna Mare gospodinele vopsesc ouăle în roşu. Tot astăzi, femeile coc cozonaci și pască.

În această zi, ca și în Sâmbăta Mare, gospodinele nu au voie să folosească două alimente: oţet şi urzici. Asta pentru că se spune că, atunci când era răstignit pe cruce, Mântuitorul a fost chinuit – rănile fiindu-i bătute cu urzici și stropite cu oțet. Mai mult, se spune că atunci când Iisus a cerut apă, în semn de batjocură, i s-a oferit să bea oțet.

De asemenea, în Joia Mare gospodinelor le este interzis să spele haine. Ultima zi în care se pot face treburi casnice este Miercurea Mare.

Denia din Joia Mare

Seară, credincioșii merg la biserică. Acolo, în această zi se citește Denia celor 12 Evanghelii ale patimilor Mântuitorului, iar procesiunea religioasă cuprinde Denia şi Vecernia, care sunt alăturate Liturghiei Sfântului Vasile cel Mare.

Joia Mare, semnificația acestei zile

Joia Mare din Săptămâna Patimilor Domnului este o zi cu o importantă încărcătură spirituală și religioasă pentru creștinism.

Numită și Joia Neagră sau Joia Patimilor, aceasta este ziua care marchează Cina cea de Taină a Mântuitorului și citirea Deniei Mari.

Denia pentru Joia Mare marchează patru evenimente importante din viața Mântuitorului: spălarea picioarelor ucenicilor (ca pildă pentru smerenie), Cina cea de Taină, Rugăciunea din Grădina Ghetsimani și începutul patimilor.

În această zi Iisus a luat masa alături de ucenici și a instituit Sfânta Taina a Împărtășaniei.

Cu această ocazie le-a spălat picioarele celor 12 discipoli și le-a spus că unul dintre ei l-a vândut.

După Cină, Iisus merge în grădina Ghetsimani să se roage, de unde este ridicat de farisei și dus, în final, în fața lui Pilat.

Mâine este Vinerea Mare

Mâine este Vinerea Mare sau Vinerea Patimilor în care unii credincioți țin post negru, adică nu mânăncă și nu beau nimic. După credința creștină, în această zi a fost răstignit și amurit pe cruce Iisus Hristos.