Moldova este pe calea regreselor in privinta standardelor democratice si a statului de drept, in timp ce Georgia merge spre calea buna a reformelor, au declarat marti, 9 octombrie 2018, deputatii europeni, scrie ZdG.md.

Parlamentul european a evaluat punerea în aplicare a acordurilor UE de asociere cu Moldova şi Georgia, care au intrat în vigoare în urma cu doi ani, subliniind domenii care necesita eforturi suplimentare pentru ca ţarile sa se apropie de UE.

Implementarea reformelor la care Moldova s-a angajat trebuie sa fie o prioritate, se subliniaza în rezoluţia privind Moldova. Deputaţii europeni sunt îngrijoraţi de faptul ca Moldova recidiveaza în domenii legate de standardele democratice, stat de drept, alegeri corecte şi transparente, precum şi în ceea ce priveşte o justiţie imparţiala.

Ei atrag atenţia asupra eforturilor insuficiente de combatere a corupţiei şi de combatere a spalarii banilor. Cu toate acestea, membrii Parlamentului european  lauda pe cei care au condus eforturile, care ar trebui continuate, de a reforma sectorul bancar în urma fraudei bancare din 2014.

„Moldova este capturata de interese oligarhice, cu o concentrare a puterii economice şi politice în mâinile unui mic grup de oameni care îşi exercita influenţa asupra parlamentului, guvernului, partidelor politice, administraţiei de stat, poliţiei, sistemului judiciar şi mass-media”, se spune în textul rezoluţiei.

CITESTE MAI DEPARTE PE ZDG.MD