Socialista Elena Hrenova, candidata nr. 52, pe lista PSRM, in Circumscriptia Nationala, este unul dintre donatorii fideli ai formatiunii din care face parte. In 2014, a dat la partid chiar mai mult decat a castigat. Se pare ca in actuala campanie electorala candidata ar fi depus doua declaratii de avere diferite. In prima, ar fi indicat zero venituri. Cand jurnalistii au intrebat de ce nu a declarat salariul de deputata, Hrenova a replicat: "Salariul este salariu, si ce?! Salariul nu se declara!"¦ Do svidania!".
Elena Hrenova a detinut în perioada 2011–2014 functia de consiliera din partea PCRM în Consiliul Municipal Chisinau. În 2014 a aderat la Partidul Socialistilor si a obtinut functia de deputat în urma alegerilor din 30 noiembrie acelasi an. Este presedinta Asociatiei Obstesti „Societatea Protectiei Invalizilor si Veteranilor ECHITATE”.
În campanie din 2009, a donat pentru PCRM 10.000 de lei. În 2011, a continuat sa sprijine partidul, donând 20.000 de lei pentru campania electorala la alegerile locale.
În declaratia de venit depusa la Comisia Electorala Centrala pentru anul 2013, consiliera comunista a declarat ca a avut venituri din partea Consiliului Municipal Chisinau, fara a preciza valoarea acestora. Doar la sectiunea imobile a indicat doua apartamente, primul de 43 de metri patrati, dobândit în 2002, si cel de-al doilea de 46 de metri patrati, procurat în 1999. Aleasa locala a evitat sa precizeze valoarea celor doua locuinte. La sectiunea obligatiuni, a indicat 220 de actiuni la „Asito-Invest”, precizând ca nu a avut niciun venit din 1995.
În 2014, când a ajuns în Parlament, a indicat în 2014 un venit de 17.000 de lei din indemnizatii de consiliera din partea Consiliului Municipal Chisinau. Legislatoarea a mai trecut alte imobile decât în 2013 – un apartament cu suprafata de 17 metri patrati detinut în coproprietate si dobândit în 2014 si altul de 24 de metri patrati dobândit în 2002 – fara a preciza ce a facut cu cele mentionate cu un an înainte. La aceeasi sectiune, deputata a trecut o casa de locuit cu suprafata de 43 de metri patrati.
Site-ul avere.md a confirmat ca, în 2013, 2014 si 2016, ea a prezentat informatii eronate despre suprafata si anul dobândirii imobilelor detinute si nu a declarat valoarea acestora.


