A rasunat clopotelul astazi pentru o buna parte dintre elevii din capitala, care au revenit in banci. Inainte de a intra in institutie, copiilor le-a fost verificata temperatura, si-au dezinfectat mainile, iar odata ce au pasit pragul scolii, si-au pus masca de protectie. Tot de astazi, toti elevii din Orhei au revenit la ore cu prezenta fizica, iar de maine elevii claselor primare si absolventii din Balti vor merge la scoala.
Andreea IRICIUC, REPORTER PRO TV: “De astazi usile scolilor din capitala sunt deschise pentru majoritatea elevilor. La intrarea in institutie copiilor le este verificata temperatura. Ulterior, fiecare isi dezinfecteaza mainile si intra in sala de clasa.”
“- Buna dimineata! - Buna dimineata! - Bucurosi sa revenim in clase? -Da!”
In gimnaziul Nicolae Costin din capitala, la prima ora elevii si-au amintit de regulile sanitaro-igienice.
Apoi si-au continuat lectiile in mod obisnuit. Pentru cei mici, in special, revenirea la ore cu prezenta fizica a fost o mare bucurie. Bianca este eleva in clasa a IV-a. Fata spune ca astepta demult sa revina in banci.
Bianca, ELEVA: “Mi-a fost foarte dor de scoala. Ma plictiseam sa stau doar in fata calculatorului. Ma dureau foarte mult ochii, capul si mi-a fost foarte dor de colegii mei, de invatatoare.”
Revenirea la ore cu prezenta fizica a fost asteptata si de absolventi, intrucat la finele anului scolar au de sustinut examene.
Ilinca, ELEVA: “Online-ul nu se invata asa, cum e pe loc. Eu cred ca e mai bine sa fim la scoala. Multe teme care vor fi la examen, le-am studiat online.”
Intre timp, i-am surprins pe elevii clasei a VII-a studiind de acasa.
“As vrea cu prezenta fizica, pentru ca e altceva. Ne dorim cu prezenta fizica.”
Parintii, dar si profesorii au asteptat momentul in care elevii sa revina la scoala.
Silvia GUZUN, DIRECTOAREA GIMNAZIULUI “NICOLAE COSTIN”: “Unii pici de clasa I se ratacisera, pentru ca si-a uitat si etajul la care invata. In continuare vom desfasura procesul educational conform tuturor rigorilor.”
Potrivit ultimei decizii a Comisiei pentru Situatii Exceptionale Municipale, de astazi elevii claselor primare, clasa a V-a si absolventii au revenit la ore cu prezenta fizica. Ceilalti continua sa studieze de la distanta. Pana acum, in capitala au fost imunizati pe 4421 de cadre didactice din cele circa 11 mii. Tot de astazi, au revenit la ore cu prezenta fizica toti elevii din Orhei, iar la Balti de maine vor reveni in banci elevii claselor primare si absolventii. Potrivit Ministerului Educatiei, circa 440 de institutii de invatamant din tara, din cele peste 1200, invata de la distanta.

