Renovarea terenului sportiv al Liceului Teoretic „Matei Basarab” din Chișinău a fost suspendată. Despre asta, anunță șeful adjunct al Direcției Generale Educație, Tineret și Sport care cere explicații de la Minsietrul Educației.
Andrei PAVALOI, ȘEF ADJUNCT AL DIRECȚIEI EDUCAȚIE ȘI SPORT: „Copiii nu trebuie să devină victimele neînțelegerilor dintre instituții. Ei nu au nevoie de promisiuni și explicații contradictorii. Au nevoie de terenuri sigure, condiții moderne și investiții care se văd în viața lor de zi cu zi”.
Totodată, Pavaloi a menționat că proiectul a fost oprit, după ce subiectul renovării a fost transformat într-un motiv de dispute și acuzații politice.
Se va adresa către Ministerul Educației pentru explicații
De asemenea, el a mai adăugat că va discuta cu părinții, dar și cu reprezentanții clubului sportiv pentru o adresare colectivă către Ministerul Educației ca să permită realizarea proiectului.
Contactați de PRO TV, responsabilii de la Ministerul Educației, ne-au comunicat că revin ulterior cu o reacție.
Protest în fața Primăriei Chișinău
Scandalul stadionului de la Liceul „Matei Basarab” a ajuns, ieri, în fața Primăriei Chișinău. Circa 30 de locatari au protestat, cerând oprirea lucrărilor și anularea acordului dintre instituția de învățământ și clubul Petrocub. Reprezentanții municipalității au ieșit la discuții, însă explicațiile oferite au stârnit și mai multă nemulțumire. Într-un final, s-a convenit ca săptămâna viitoare să fie organizată o întâlnire cu toate părțile implicate.
Pentru că nu s-a ajuns la un numitor comun s-a decis că săptămâna viitoare, pe 27 octombrie va avea loc o ședință, cu participarea locatarilor, a părinților, a reprezentanților clubului și ai Primăriei. Responsabilii au spus că unele aspecte ale proiectului ar putea fi ajustate, inclusiv iluminatul. Cei de la Petrocub nu au venit deocamdată cu o reacție. Anterior aceștia au declarat că proiectul este legal și va aduce doar beneficii.
Scandalul a izbucnit la începutul lunii după ce administrația liceului a început reparația stadionului, iar în zona au fost tăiați circa 170 de copaci.

