Emmanuel Macron sustine ca problema transnistreana nu prezinta un obstacol pentru Republica Moldova, care ar pune in pericol obtinerea statutului de tara candidat al UE. Insa, pe viitor vom fi nevoiti sa gasim solutii pentru a rezolva aceasta problema.
Emmanuel MACRON, PRESEDINTELE REPUBLICII FRANCEZE: "Salut spiritul de pace si de moderatie a doamnei presedinta in acest subiect delicat, care nu este nou. Dorinta noastra este ca Republica Moldova sa ramana suverana si teritoriul sau sa ramana integru si ca si poporul sau sa nu devina destabilizat. Nu putem spune ca aceasta situatie este un blocaj, obstacol, dar pe parcursul procesului va trebui sa gasim solutii la aceasta situatie pentru a face sa progreseze stabilitatea. Situatia de astazi nu este un obstacol care sa impiedice procesul."
Presedintele Republicii Moldova sustine ca in prezent regiunea transnistreana presupune o vulnerabilitate de securitate pentru tara noastra.
Maia SANDU, PRESEDINTELE REPUBLICII MOLDOVA: „Prezenta ilegala a trupelor ruse in regiunea transnistreana presupune o vulnerabilitate de securitate pentru Republica Moldova. Am vazut cu totii ultimele incidente de acum cateva saptamani. Asa cum au prezentat institutiile noastre, aceste incidente isi au originea in interiorul regiuni."
Totodata, Maia Sandu a declarat ca la moment lucrurile sunt linistite si nu se observa un oarecare pericol iminent.
Maia SANDU, PRESEDINTELE REPUBLICII MOLDOVA: „Acum lucrurile sunt mai linistite. Nu vedem un pericol iminent, dar atat timp cat avem acest razboi la granita, aceasta vulnerabilitate, acest risc este in continuare mare. Urmarim situatia si comunicam cu regimul de la Tiraspol, astfel incat sa nu permite destabilizarea care ar provoca riscuri pentru cetatenii de pe ambele maluri ale Nistrului."


