Astăzi, toate școlile și liceele din țară au prins din nou viață. Cu flori în mâini, ghiozdanele pregătite și emoții, elevii au venit la primul sunet. Îmbrăcați în alb și negru, copiii au pășit în curțile școlilor încă de dimineață. Unii și-au revăzut colegii după vacanța de vară, alții au avut astăzi parte de prima lor zi de școală.

Cea mai importantă zi este însă pentru boboceii care pășesc pentru prima dată pragul școlii. Însoțiți de părinți, cu buchete de flori în mâini și zâmbete timide, aceștia au făcut primii pași într-o lume nouă.

Primul sunet la Grigore Vieru
Primul sunet la Grigore Vieru/ PRO TV
Primul sunet la Grigore Vieru
Primul sunet la Grigore Vieru/ PRO TV
Primul sunet la Vasile Alecsandri
Primul sunet la Vasile Alecsandri/ PRO TV

În curțile școlilor s-au auzit urări, aplauze și felicitări, iar profesorii i-au întâmpinat pe elevi cu mesaje de încurajare pentru un an plin de reușite.

După festivitatea de deschidere, clopoțelul i-a chemat în sălile de clasă. Pentru elevi începe un nou an de lecții, prietenii, provocări și, pentru cei mai mici, o aventură cu totul nouă.