Tarifele la energia electrică ar putea fi majorate. Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, nu exclude o scumpire cu 10 la sută, dar spune că decizia va fi luată după stabilirea costului mediu de achiziție a energiei. Potrivit ministrului, seceta din regiune a redus producția de energie, pe fondul nivelului scăzut al Dunării. Ungaria, România și Bulgaria au înregistrat astfel deficite pe piața regională. Junghietu spune însă că autoritățile caută soluții pentru a compensa facturile gospodăriilor vulnerabile.
Dorin JUNGHIETU, MINISTRUL ENERGIEI: „Așteptăm și noi să vedem cifrele, dar este adevărat că toate țările din regiune au plătit costuri mai mari pentru energie electrică. Și sunt aceiași factori pe care i-am menționat - oprirea blocului de la Paks din Ungaria, oprirea blocului de la Cernavodă, diminuarea capacităților inclusiv din Bulgaria, toate aceste valuri de căldură care, într-un final, au dus la o creștere sporită a consumului de energie electrică, în special pentru aer condiționat și acesta este un rezultat.”
Dorin Junghietu nu exclude o majorare cu cel puțin 10 la sută a tarifului la energia electrică, dar nu a vorbit despre o cifră exactă, spunând că așteaptă să vadă costul mediu de achiziție pentru această lună. Premierul a evitat să vorbească despre scumpiri, dar a pus accent pe motivele care ar putea să le provoace.
Vasile TOFAN, PRIM-MINISTRUL REPUBLICII MOLDOVA: „Cu toții știm știrile. Nu a fost o secetă mai mare în partea noastră a Europei. Dunărea a secat foarte mult, asta înseamnă că centrale nucleare de pe Dunăre, dar și centrale mari hidroelectrice, cum este Hidroelectrica, de exemplu, produc mai puțin curent. Asta înseamnă că curentul costă mai mult”.
Pe de altă parte, în această săptămână, sunt așteptate majorările tarifelor la gazele naturale. Premierul susține că aceastea sunt inevitabile, mai ales după ce prețurile la bursele internaționale au crescut și nici nu se prevăd prognoze optimiste pentru această toamnă.
Vasile TOFAN, PRIM-MINISTRUL REPUBLICII MOLDOVA: „Trebuie să fim pregătiți de sezonul rece. Prețul la bursă pe gaz nu îl putem controla, dar putem controla cheltuielile administrative, transportul, distribuția. Și un alt lucru pe care îl putem controla este compensația acordată celor mai vulnerabile gospodării pentru că acolo trebuie să găsim bani în buget pentru a veni cu un program de susținere și lucrăm și la acest capitol.”
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, spune că se caută soluții pentru a fi evitate anumite cheltuieli pe distribuție, ceea ce ar reduce în final din majorarea de tarif. ANRE a organizat astăzi dezbateri și consultări publice cu experții și reprezentanții societății civile în acest sens. Decizia finală privind majorarea tarifelor la gaz urmează să fie anunțată vineri. Potrivit proiectului aflat în dezbateri, prețul pentru consumatorii casnici ar urma să crească la 20,30 lei pentru un metru cub, cu TVA inclus. Majorarea ar fi de 5,88 lei sau aproximativ 41% față de tariful actual.

