O tanara de 23 de ani a murit dupa ce masina pe care o conducea s-a lovit cu un autoturism intrat pe contrasens. Accidentul s-a produs la Sangerei, iar soferul a fugit de la fata locului. Ulterior, insa, acesta s-a predat politiei. Fata care a decedat era una dintre cele mai bune studente de la Universitatea Alecu Russo din Balti, iar ieri a sustinut primul examen la masterat.

Accidentul s-a produs aseara in apropiere de satul Bilicenii Noi. Potrivit politei, masina pe care o conducea tanara s-a lovit frontal cu un alt automobil care a intrat pe contrasens, dupa ce soferul acestuia a pierdut controlul volanului. Barbatul, in varsta de 47 de ani, a fugit de la fata locului, dar ulterior s-a predat politiei.

Svetlana TALPA, OFITER DE PRESA, INSPECTORATUL DE POLITIE SANGEREI:  “S-a prezentat benevol si este retinut pentru 72 de ore. La moment se fac actiuni de urmarie penala. “

 Tanara era studenta la Universitatea “Alecu Russo” din Balti. Astazi profesorii si colegii ei i-au adus un omagiu.

Potrivit decanului facultatii de Litere, inainte de tragedie, Ana a sustinut primul examen la masterat.

Lilia TRINCA, DECANUL FACULTATII DE LITERE, UNIVERSITATEA “ALECU RUSSO”:  “A luat nota 10 la examen si pleca spre casa, era fericita. Era o studenta admirabila, pentru energia ei de viata, fair-play-ul.“

Tanara era pasionata de limbi straine, iar de curand a inceput sa predea limba germana si dorea sa invete si spaniola.

Lilia TRINCA, DECANUL FACULTATII DE LITERE, UNIVERSITATEA “ALECU RUSSO”: “Gestiona si o pagina pe Instagram, limba germana online pentru adulti si copii, in care isi filma lectiile de germana. Ar fi nedrept cu orice tanar, student, dar in cazul Anei, care era o fire ce deborda energie si era atat de iubitoare de viata, chiar mi se pare nedrept.”

Politia investigheaza accidentul si urmeaza sa stabileasca ce pedeapsa risca soferul.