Peste cinci milioane de lei! Aceasta este suma pe care escrocii au reușit să o obțină în doar patru zile, după ce au înșelat 41 de victime. Alte 835 de tentative au fost prevenite. O femeie de 77 de ani a rămas fără peste 920 de mii de lei, după ce a fost contactată de persoane care s-au dat drept angajați ai unei instituții publice. Poliția îndeamnă oamenii să fie prudenți și să nu ofere nimănui bani sau date bancare. 

Potrivit anchetei, femeia de 77 de ani a fost manipulată de persoane care s-au prezentat drept angajați ai unei instituții publice. Sub falsul pretext al schimbării contorului electric, aceștia au determinat-o să transfere 923 de mii de lei. Banii au fost ridicați de curieri.Totodată, în alte șase cazuri, victimele au fost convinse să contracteze credite pentru a transfera ulterior banii infractorilor. Unul din escrocii care operează cu această schemă a fost reținut în flagrant, în timp ce primea 200 de mii de lei. 

Anterior, victima a mai transmis o sumă similară. Suspectul a fost arestat pentru 30 de zile. Acesta împreună cu alți complici acționau prin apeluri pe Telegram și se prezentau drept angajați ai unor companii de livrare, ai poliției sau Băncii Naționale. 

Iulia PASCARI, REPORTER PRO TV: „Schema dominantă a escrocilor la telefon rămâne cea în care infractorii se prezintă drept reprezentanți ai Băncii Naționale a Moldovei sau ai instituțiilor bancare. De obicei, aceștia vorbesc în limba rusă. De asemenea, continuă să fie utilizate platforme investiționale fictive pentru a induce victimele în eroare. Un alt scenariu este și utilizarea frecventă a curierilor sau a punctelor de colectare a numerarului, metodă întâlnită în dosarele cu cele mai mari prejudicii.”

Un alt bărbat de 65 de ani din Chișinău a dat escrocilor jumătate de milion de lei.

Poliția atenționează că cele mai vulnerabile la manipulările infractorilor rămân persoanele de peste 55 de ani și le cer cetățenilor să discute cu membrii familiei, în special cu persoanele vârstnice, despre aceste riscuri. Cele mai afectate regiuni sunt municipiile Chișinău, Bălți și raionul Ungheni. 

Iulia PASCARI, REPORTER PRO TV: „În cazul în care sunteți apelat de către o persoană care vă solicită date cu caracter personal, date bancare ori coduri de securitate, opriți imediat apelul, sunați la serviciul 112 și raportați cazul. La fel de important este să nu acceseze linkuri suspecte primite prin Viber, Telegram, WhatsApp sau SMS și să nu instaleze aplicații recomandate de persoane necunoscute. Este important să verificați orice solicitare de acest tip prin surse oficiale.”

Și „Energocom” a avertizat săptămâna trecută asupra unui nou tip de escrocherie în care persoane necunoscute se prezintă la domiciliile cetățenilor drept angajați ai instituției. Sub pretextul verificării contoarelor de gaze naturale sau al actualizării datelor, aceștia solicită informații personale, inclusiv date din buletin, bancare și alte informații confidențiale. Instituția precizează că NU dispune de echipe mobile care să activeze în teritoriu și nu solicită consumatorilor, nici telefonic și nici prin vizite la domiciliu, informații personale sau bancare. O nouă țintă a escrocilor este și aplicația EVO. 

Potrivit unui comunicat emis de Agenția de Guvernare Electronică, mai mulți cetățeni au recepționat SMS-uri prin care sunt informați despre o presupusă conectare la EVO și sunt îndemnați să sune la un număr de telefon dacă nu au efectuat această acțiune.În unele cazuri, persoanele sunt contactate ulterior prin telefon și convinse să divulge coduri, parole sau alte informații sensibile.