O femeie de 63 de ani din Rîbnița a rămas fără peste jumătate de milion de lei după ce a crezut promisiunile unor indivizi care i-au garantat câștiguri rapide din investiții online. Pentru a le transfera escrocilor banii, aceasta și-a folosit economiile și chiar a contractat credite. Cazul este unul dintre cele 13 fraude telefonice soldate cu pierderi financiare, înregistrate de poliție doar în ultimele 24 de ore.

Potrivit poliției, victima, o femeie de 63 de ani, a fost convinsă să investească pe o platformă falsă care promitea profituri consistente. În realitate, banii au ajuns în conturile unor persoane necunoscute, iar recuperarea acestora este puțin probabilă. În  total, în ultimele 24 de ore, poliția a recepționat 22 de sesizări privind fraude telefonice. 

Prejudiciul provocat victimelor depășește un milion de lei. În același timp, 225 de tentative de escrocherie au fost dejucate. Anchetatorii spun că infractorii folosesc tot mai des metode de manipulare psihologică și se prezintă drept reprezentanți ai unor bănci, instituții publice sau companii cunoscute. Cea mai profitabilă schemă pentru escroci rămâne cea a investițiilor fictive, prin care victimele sunt convinse să transfere sume tot mai mari de bani în schimbul unor câștiguri care nu există. 

În acest context, în cazul în care sunteți apelat de către o persoană care vă solicită date cu caracter personal, date bancare ori coduri de securitate, poliția îndeamnă să opriți imediat apelul și să sunați la serviciul 112. 

De asemenea, este important să verificați orice solicitare de acest tip prin surse oficiale și să discutați cu membrii familiei, în special cu persoanele vârstnice, despre aceste riscuri.

CE NU TREBUIE SĂ FACEȚI

- NU OFERIȚI DATELE BANCARE

- NU TRANSMITEȚI CODURILE DE CONFIRMARE PRIMITE DE LA BANCĂ

- NU ACCESAȚI LINKURI PRIMITE PRIN SMS

- NU OFERIȚI INFORMAȚII DESPRE VENITURI, SALARII SAU PENSII

Citeste si : Noi rețineri în dosarele de escrocherie la Bălți: doi tineri din Ucraina prinși în flagrant în timp ce ridicau sute de mii de lei de la victime - VIDEO