Un operator de transport aerian este obligat sa plateasca compensatii pasagerilor pentru o intarziere de trei ore sau mai mare in cazul deteriorarii unei anvelope a unei aeronave din cauza unui surub aflat pe pista de decolare sau de aterizare numai daca nu a utilizat toate mijloacele de care dispune pentru a limita intarzierea zborului, scrie bizlaw.md
Un litigiu are loc între un pasager si operatorul de transport aerian Germanwings, în legatura cu o cerere de acordare a unei compensatii pentru întârzierea suferita în cadrul unui zbor asigurat de aceasta din urma.
Wolfgang Pauels a efectuat, la Germanwings, o rezervare pentru un zbor cu plecare din Dublin (Irlanda) şi cu destinaţia Düsseldorf (Germania). Acest zbor a fost efectuat cu o întârziere la sosire de trei ore şi 28 de minute.
Germanwings a refuzat sa admita cererea de acordare a unei compensatii formulata de Pauels pentru motivul ca întârzierea zborului în discuţie era cauzata de deteriorarea unei anvelope a unei aeronave de catre un surub aflat pe pista de decolare sau de aterizare, împrejurare care trebuie calificata drept exceptionala în sensul Regulamentului Uniunii privind drepturile pasagerilor si care o exonereaza de obligatia sa de compensare prevazuta de acelasi regulament.
Landgericht Köln (Tribunalul Regional din Köln, Germania) care a fost sesizat cu solutionarea cauzei a decis sa adreseze Curtii de Justitie o întrebare preliminara pentru a se stabili daca deteriorarea unei anvelope a unei aeronave din cauza unui surub aflat pe pista de decolare sau de aterizare (deteriorare cauzata de un corp strain) constituie în mod efectiv o împrejurare exceptionala.
Prin hotarârea pronuntata, Curtea arata ca operatorul de transport aerian nu este obligat sa acorde compensatii pasagerilor în cazul în care poate face dovada ca anularea sau întârzierea la sosire a zborului egala cu sau mai mare de trei ore este cauzata de împrejurari excepţionale care nu au putut fi evitate în pofida adoptarii tuturor masurilor rezonabile, iar în cazul apariţiei unor astfel de împrejurari, ca a luat masurile adaptate situaţiei, utilizând toate mijloacele umane sau materiale şi mijloacele financiare de care dispunea, pentru a evita ca acestea sa conduca la anularea sau la întârzierea prelungita a zborului în cauza, fara a i se putea impune sa accepte sacrificii care nu puteau fi asumate în raport cu capacitaţile întreprinderii sale în momentul relevant.


