Actualul ministru al Sănătății și fostul rector al Universității de Medicină a comentat cazul cu perchezițiile din România în care sunt vizați mai mulți medici români care ar fi obținut diplome de studii ilegal în țara noastră și spune că este un fals.
Emil CEBAN, MINISTRUL SĂNĂTĂȚII: „Este un fals. Universitatea de Medicină nu poate să facă așa ceva. Astăzi, toate diplomele care sunt, trec prin sistemul informațional și au un control deosebit, de aceea de acest lucru o să se ocupe organele competente și o să ne dea rezultate”.
Totodată, Ceban a adăugat că fiecare student care se înmatriculează, este înregistrat, iar fiecare examen digitalizat: „Fiecare notă este pusă, nu se poate schimba de nimeni se vede la fiecare oră cine a intra și ieșit din sistem, cine și ce notă a pus”.

