Militarii Brigazii de infanterie motorizata „Dacia” au desfasurat un exercitiu tactic cu trageri de lupta la Centrul de instruire al unitatii.
Exercitiul, la care au participat circa 40 de ofiteri, sergenti si soldati, a cuprins trageri de lupta din sistemele de artilerie tun antitanc MT-12 (100 mm) si mitraliera PKT (7,62 mm), precum si salturi cu parasuta executate de militarii din Batalionul cu Destinatie Speciala „Fulger” al Armatei Nationale.
Totodata, echipa de geniu a brigazii a simulat actiuni la barajele de mine antipersonal si antitanc din teren si a prezentat proceduri de utilizare a munitiei planificate pentru distrugere.
Antrenamentele fac parte din planul pregatirii de lupta al Armatei Nationale pentru anul curent si au ca scop mentinerea unui nivel optim al pregatirii profesionale a militarilor si al capacitatii de lupta a subunitatilor.










