Razboiul nu distruge doar case sau drumuri si nu se multumeste nici macar atunci cand curma vietile oamenilor. Razboiul seamana frica si disperare, destrama familii si lasa copii fara tati si femei fara soti. Cu lacrimi in ochi barbatii se despart de sotiile si copiii lor, lasandu-i in voia sortii la granita cu Moldova si se intorc sa lupte pentru tara lor.
Daca barbatii isi demonstreza curajul pe campul de lupta, femeile din Ucraina o fac atunci cand se pomenesc singure cu copiii in brate, intr-o tara straina.
Alina NOVODTKAIA, REFUGIAT:„Este foarte greu. Nu stim daca ne vom mai vedea sau nu. Se spune ca speranta moare ultima, insa cand am trecut astazi cu valizele si carucioarele, iar ei ne faceau semne din departare...a fost foarte greu.”
Ea este Alina, care impreuna cu cei 4 copii ai sai a fugit de razboi in Moldova. Sotul ei i-a petrecut pana la hotar, acolo unde coplesit de lacrimi, si-au luat ramas bun.
Alina NOVODTKAIA, REFUGIAT:„ Cand am inteles ca totul e serios, sotul le-a zis copiilor ca o sa fie niste explozii, iar ei sa nu se sperie.”
Cel mai mult copiii isi doresc sa fie din nou pace, iar tatal lor sa fie alaturi de ei.
„ Vrem ca el sa fie alaturi de noi, dar nu se poate”
Cu un copil de mana si altul sub inima, si Aleona a trait emotiile despartirii de sotul sau. Tanara a fost cat pe ce sa piarda sarcina din cauza stresului, dar si a orelor petrecute in frig la hotarul cu Moldova.
Aleona NADVOTKAIA, REFUGIAT:„ Am aflat ca sunt insarcinata si din start sarcina a fost pusa in pericol.”
In cele mai grele clipe din viata ei, femeii ii lipseste sprijinul si grija sotului sau.
Aleona NADVOTKAIA, REFUGIAT:„ Nu am plans timp de 2 luni, atat cat am plans in aceste 3 zile...fara el. E foarte greu.”
De o despartire dureroasa a avut parte si Ella. Sotul ei a ramas de partea cealalta a granitei, in timp ce ea impreuna cu cei doi copii, cel mic avand doar cateva luni, a fost nevoita sa fuga in Moldova.
Ella MARACHEAK, REFUGIAT:“Mi-e greu sa stiu ca sotul si parintii au ramas acolo, stiind tot ce se intampla.”
Toate aceste femei, dar si alti 70 de copii si mamele lor, au ajuns in Sarata Galbena. Cu totii au fost cazati la centrul pentru persoane cu dizabilitati din localitate, iar in timpul apropiat copiii de varsta scolara ar urma sa inceapa studiile la scoala din sat.
Victor CULIAC, VOLUNTAR:“Pentru maine suntem pregatiti sa-i ajutam. Ne dorim sa ajutam copiii sa mearga la scoala. Vom vedea cum va fi, dar vrem ca ei sa mearga la scoala.”