Tehnică militară va circula pe drumurile naționale din Republica Moldova în perioada 4–19 septembrie, în cadrul exercițiului multinațional „Scutul de Foc 2026”. Ministerul Apărării precizează că deplasările către centrele de instruire vor avea loc pe timp de noapte, pentru a nu afecta traficul rutier.

Potrivit ministerului Apărării, la exercițiu va participa militari ai Armatei Naționale și reprezentanți ai Inspectoratului General de Carabinieri, precum și militari din Armata Română și Garda Națională a Carolinei de Nord din Statele Unite.

În acest context, pe parcursul perioadei menționate, pe drumurile naționale vor avea loc deplasări ale tehnicii militare către centrele de instruire în care se vor desfășura antrenamentele. Acestea se vor deplasa pe timpul nopții, pentru a nu perturba traficul rutier.

Antrenamentele vor avea loc la centrele de instruire din garnizoanele Nord, Centru și Sud. Scopul exercițiului este de a îmbunătăți colaborarea și coordonarea dintre militarii din țările participante.

Exercițiul „Scutul de Foc” este organizat anual, începând din 2015.

Autoritățile le recomandă cetățenilor să se informeze doar din surse oficiale și să nu distribuie informații neverificate.