Fara socialisti la guvernare vor creste tarifele la gaz si va fi ingreunat exportul pe piata rusa. Sunt prognozele facute de Igor Dodon aseara, la o emisiune de la un post TV afiliat PSRM-ului. Presedintele a declarat ca de saptamana viitoare, va discuta cu fiecare formatiune in parte despre formarea unei coalitii parlamentare, iar in cazul in care nu se va ajunge la un numitor comun, ne asteapta alegeri anticipate.

Igor DODON, PRESEDINTELE REPUBLICII MOLDOVA: „Daca Dodon se intelege cu Rusia si incearca sa renegocieze un alt pret la gaz si daca vom avea un guvern care nu este antirusesc, atunci exista sanse sa facem ceva. Eu am aceasta posibilitate, daca am alaturi pe cineva din guvern care sa vrea sa discute cu rusii.”

Dodon a dat de inteles ca Moldova se afla pe muchie de cutit in aceste momente, iar lipsa socialistilor in viitoarea guvernare ar insemna riscuri pentru moldoveni. Asta pentru ca Rusia nu ar mai oferi facilitati exportatorilor si nu s-ar lasa induplecata in cazul unor negocieri privind pretul la gazele naturale. De altfel, acest subiect a mai fost discutat dupa ce s-a aflat ca Gazprom a marit pretul gazelor naturale livrate Moldovei inca de la 1 ianuarie.

Momentul in care seful statului vorbeste despre zodii fiind intrebat despre scumpiri, a devenit viral pe retelele de socializare. Intr-o alta ordine de idei, Dodon se angajeaza sa medieze discutiile intre cele trei partide pe care le considera legitime: PSRM, PDM si ACUM.

“Luni voi specifica ora si voi invita aparte PSRM, PD si bloul ACUM.”


O viitoare intrunire a deputatilor in sala de sedinte ar urma sa aiba loc nu mai devreme de inceputul lunii aprilie, precizeaza seful statului. In lipsa unei coalitii parlamentare, in trei luni ar urma sa avem anticipate, spune Dodon. Presedintele a explicat de ce a programat prima sedinta a parlamentului anume ieri la ora 13.

Igor DODON, PRESEDINTELE REPUBLICII MOLDOVA: „Eu am facut special la ora 13:00. Au venit socialistii de peste hotare.”

Ieri, cei de la ACUM i-au reprosat lui Dodon ca a convocat sedinta adhoc, in conditiile in care Maia Sandu avea deja stabilita o intalnire la Bruxelles cu oficialii de acolo.