Asociația Forța Fermierilor ia în calcul organizarea unui protest de amploare, cu participarea agricultorilor și a tehnicii agricole, nemulțumiți de politicile autorităților și de problemele financiare din sector.
Decizia va fi discutată pe 21 octombrie, când asociația va analiza revendicările fermierilor, inclusiv cele privind TVA, importurile de cereale și oleaginoase și sprijinul financiar pentru agricultori.
Unul dintre subiectele principale va fi mecanismul de taxare inversă a TVA pentru cereale și oleaginoase, propus de Ministerul Finanțelor în locul majorării cotei de la 8% la 12%. Asociația avertizează că noul sistem ar putea duce la scăderea prețurilor de achiziție și la întârzieri în rambursarea TVA de către stat.
Revendicările fermierilor
Printre revendicările fermierilor se numără prelungirea licențierii importurilor de cereale și oleaginoase cel puțin până la 31 decembrie 2026, rambursarea accizei la motorina procurată în perioada 1 iunie – 30 noiembrie 2026, acordarea plăților directe pentru producătorii de sfeclă de zahăr în acest an și pentru producătorii de cereale în 2027, precum și accesul la finanțare pentru agricultorii aflați în dificultate de plată.
Contactați de PRO TV, responsabilii de la ministerul Agriculturii ne-au spus că organizarea acțiunilor de protest constituie o formă legală de exprimare a opiniilor și revendicărilor.
„Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare respectă acest drept și consideră că exercitarea lui trebuie să se desfășoare în conformitate cu prevederile legale."


