Premierul Pavel Filip a facut lobby ca Uzina Metalurgica din Ribnita — unul dintre cei mai mari contribuabili in bugetul autoproclamatei Republici Moldovenesti Nistrene — sa scape de sanctiunile „speciale si economice” impuse de Consiliul National de Securitate si Aparare al Ucrainei, scrie Rise.md
RISE Moldova si СХЕМИ au intrat in posesia unei scrisori prin care seful executivului de la Chisinau roaga autoritatile de la Kiev nu doar sa excluda uzina „din lista entitatilor supuse sanctiunilor”, ci si sa inceteze „investigatia antidumping […], ca fiind nefondata.”
Totusi, desi se afla in lista neagra, uzina din Ribnita a continuat sa primeasca fier uzat din Ucraina, dar nu direct, ci prin intermediul unei companii din Chisinau.
Uzina Metalurgica Moldoveneasca (Молдавский металлургический завод — MMZ) se afla in Ribnita, pe teritoriul din stanga Nistrului care, de jure, se afla sub jurisdictia autoritatilor constitutionale de la Chisinau, dar, de facto, este controlat de administratia nerecunoscutei Republici Moldovenesti Nistrene (RMN), numita generic Transnistria.
Intreprinderea, la fel ca si alte companii inregistrate in stanga Nistrului, nu achita in bugetul Republicii Moldova nici impozite, nici taxe vamale. Serviciile fiscale si vamale explica acest lucru prin faptul ca „pentru agentii economici din Transnistria nu sunt reflectate obligatii fiscale fata de buget”.
In acelasi timp, uzina din Ribnita incheie topul celor mai mari trei contribuabili din regiunea transnistreana. Conform datelor disponibile pentru primele noua luni ale anului 2018, MMZ a virat in bugetul separatist 115 milioane de ruble transnistrene, echivalentul a circa 7 milioane de dolari.
MMZ e devansata in top doar de Centrala electrica de la Cuciurgan, cu plati de 184 de milioane de ruble, si de compania Sheriff — cu 386 de milioane. Centrala de la Cuciurgan este intreprinderea de la care Chisinaul cumpara mai bine de jumatate din toata energia electrica consumata in dreapta Nistrului, iar Sheriff — compania de baza in imperiul de afaceri supranumit Republica Sheriff.
DE LA OLIGARHUL RUS USMANOV, LA „GUVERN”
La inceputul lui 2015, autoritatile transnistrene au anuntat ca oligarhul rus Aliser Usmanov, detinatorul a aproape 100% din actiunile uzinei metalurgice, a transmis intreprinderea in proprietatea „statului”, adica sub controlul asa-numitului guvern al Transnistriei.
Evgheni Șevciuk, care la acel moment detinea functia de presedinte al autoproclamatei RMN, explica retragerea lui Usmanov din MMZ prin faptul ca uzina era nerentabila.
Datele autoritatilor nerecunoscute de la Tiraspol arata ca, in 2015, uzina din Ribnita a avut pierderi de peste 13 milioane de dolari la incasari de 114,5 milioane de dolari , iar in 2016 pierderi de 28 de milioane de dolari la incasari de doar 70 de milioane de dolari.
Situatia se schimba radical in 2017, cand, gratie triplarii volumul de vanzari si a gazului rusesc ieftin, MMZ inregistreaza un profit de aproape 13 milioane de dolari la incasari de 217 milioane de dolari. Suma respectiva e comparabila cu bugetul anual al republicii autoproclamate din stanga Nistrului — 234 milioane de dolari.
INCLUSĂ ÎN LISTA NEAGRĂ A KIEVULUI
14 mai 2018. Președintele Petro Poroșenko emite un Decret care listează un șir de companii și organizații în raport cu care autoritățile ucrainene aplică diverse sancțiuni. Embargoul vizează 756 de persoane juridice, în mare parte firme cu capital rusesc, cum ar fi postul de televiziune Pervîi kanal («Первый канал») și compania aeriană Suhoi («Сухой»).
Printre ele se regăsește și Uzina Metalurgică Moldovenească din orașul Rîbnița, unica întreprindere din Republica Moldova de jure care a nimerit sub sancțiunile autorităților de la Kiev, care constau din cinci puncte: blocarea activelor, restricționarea operațiunilor comerciale, interdicția de a-și retrage capitalul din Ucraina, suspendarea executării angajamentelor economice și financiare și interdicția de a participa la licitațiile publice de stat.



