Fara frigarui in parcurile din capitala. Ultimele foisoare, unde oamenii isi mai puteau incinge gratarele, au fost evacuate astazi din Parcul Valea Trandafirilor. Administratorul firmei care le-a amenajat este indignat si crede ca totul este un show inainte de alegerile locale. Cine mai vrea frigarui sa iasa in afara orasului, raspunde primarul interimar.

Angajatii de la Spatii Verzi au scos astazi, rand pe rand, foisoarele instalate in Parcul Valea Trandafirilor. Asa ca vara acesta acolo nu vor mai sfarai frigaruii pe gratare.

Firmei care administra aceasta afacere, i s-a cerut sa evacueze foisoarele, 19 la numar,  pana pe 9 aprilie, dar pentru ca lucrurile ar fi decurs prea incet, autoritatile municipale au decis sa intervina impreuna cu politia.

Proprietarul foisoarelor este inddignat de decizia autoritatilor. Acesta spune ca si-a deschis afacerea acum doi ani si nu a reusit sa-si acopere investitiile.

Autoritatile municipale spun ca firma profita de acest teren, avand la dispozitie doar o autorizatie eliberata de fostul pretor al sectorului Botanica.

Omul spune ca va dona foisoarele celor care le vor solicita. Ideea de a alunga petrecaretii, care vor sa faca frigarui, in afara orasului i-a venit inca Silviei Radu. Iar acum doua saptamani, Ruslan Codreanu a mai semnat o dispozitie in acest sens. 

Dupa ce vor fi evacuate foisoarele in parc vor mai fi plantati copaci, spun resposabilii de la pretura. Cei care vor indrazni sa-si mai incinga gratarele in oras, risca sa se aleaga cu amenzi.