Fortele de ordine din Ucraina investigheaza modul in care Platon a fost extradat in Moldova, scrie Newsmaker.md

Condamnat la inchisoare in dosarul fraudei bancare, Veaceslav Platon a depus o plangere prin intermediul avocatilor sai la Biroul de Investigatii de Stat din Ucraina. Cererea este semnata cu numele Kobalev. Acesta este numele fostei sotii a omului de afaceri, iar in 2002 i s-a dat un pasaport ucrainean cu acest nume.

Potrivit newsmaker.md, in scrisoare e scris ca in 2016, Procuratura Generala a Ucrainei ar fi organizat extradarea ilegala a lui Platon, dupa ce ar fi primit ordine de la presedintele de atunci Petro Porosenko.

Atunci Porosenko ar fi facut-o la rugamintea partenerului sau de business, Vlad Plahotniuc.

Veaceslav Platon a fost condamnat la 18 ani de inchisoare pentru escrocherie si spalare de bani in proportii deosebit de mari, in dosarul Bancii de Economii. Peste cateva luni, acesta a primit inca 12 ani de inchisoare intr-un alt dosar pornit pentru infractiuni similare. Urmatoarea sedinta in cel de-al 3 dosar a fost programata pe 7 iunie.