O fostă deputată a fost condamnată pentru săvârșirea infracțiunii de îmbogățire ilicită. Instanța i-a stabilit o pedeapsă cu amendă în mărime de 450 000 de lei, precum și privarea de dreptul de a exercita funcții publice pe un termen de 10 ani.
Potrivit Procuraturii Generale, acuzațiile aduse fostei demnitare, care a activat în calitate de deputat în Parlamentul Republicii Moldova în perioada 2015–2019, iar ulterior, între 2019 și 2024, în funcția de șef adjunct al Aparatului Curții de Conturi, vizează achiziționarea, prin intermediul unor rude apropiate, a unor bunuri cu valoare semnificativă, ale căror costuri depășeau considerabil veniturile sale oficiale.
Printre aceste bunuri se numără un autoturism estimat la aproximativ 256 000 de lei și un apartament situat în Chișinău, cu o valoare de peste 713 000 de lei. Această valoare depășește de peste 60 de ori salariul mediu pe economie din anul 2017.
Mai mult, fosta demnitară nu a inclus în declarațiile de avere și interese personale pentru anii 2017–2024 bunul imobil, ascunzând astfel această achiziție cu o valoare semnificativă.


