Fostul deputat Artur Resetnicov, cercetat pentru imbogatire ilicita, nu a putut fi transferat in penitenciar, dupa ce Curtea de Apel a dispus ca acesta sa fie plasat din arest la domiciliu, in izolator. Asta pentru ca Resetnicov a fost internat la Institutul de Medicina Urgenta, cu o trauma la ochi. Acum, ofiterii CNA stau la usa salonului de spital in care sta fostul deputat si doar medicii si avocatul pot discuta cu el.

Potrivit anticoruptie.md, dupa ce magistratii de la Curtea de Apel au pronuntat decizia prin care ex-deputatul Artur Resetnicov revine in arest in penitenciar, procurorul de caz a mers la spital, insotit de doi ofiteri CNA.

Procurorul insa nu a fost lasat sa intre in salon, iar avocatul lui Resetnicov a declarat ca acesta nu poate fi externat, fara acordul medicului. Am sunat astazi la Institutul de Medicina Urgenta, unde este internat Resetnicov, ca sa aflam cat timp va fi internat acesta si ce diagnoza i-au pus medicii, insa responsabilii de acolo au refuzat sa ne ofere detalii, invocand date cu caracter personal. Avocatul lui Resetnicov ne-a spus ca acesta s-a ales cu o trauma la ochi. 

Aureliu COLENCO, AVOCATUL LUI ARTUR RESETNICOV: “Din cate cunosc, pe data de 11, de dimineata a pierdut cunostinta, a cazut si s-a lovit cu capul.”

Avocatul sustine ca ex-deputatul ar urma sa fie operat.

Aureliu COLENCO, AVOCATUL LUI ARTUR RESETNICOV: “Astazi a fost efectuata o concluzie a chirurgilor si a neurologilor care au stabilit ca starea lui este grava si el nu poate fi externat din spital.” 

Reprezentantii de la procuratura ne-au spus ca la usa salonului in care este internat fostul deputat, stau de paza doi ofiteri de la CNA, iar in afara de avocati si medic, nimeni nu poate intra. Resetnicov va reveni in Penitenciar, dupa ce va fi externat, spun procurorii. Artur Resetnicov si alti 4 fosti parlamentari transfugi - Violeta Ivanov, Antolie Zagorodnii, Sergiu Sirbu si Vladimir Vitiuc, au fost retinuti fiind banuiti de imbogatire ilicita. Mai exact, acestia sunt invinuiti ca in 2015 ar fi negociat tranzitia unor deputati de la PCRM la PD. Toti neaga acuzatiile.