Chiril Lucinschi a fost condamnat astazi cinci ani si jumatate de inchisoare cu executare in penitenciar de tip semi-inchis, in dosarul in care era cercetat. Sentinta a fost pronuntat de Judecatoria Chisinau cu sediul la Buiucani, iar fostul deputat PLDM spune ca este una ilegala.
Totodata, Lucinschi a primit o amenda de 27.500 de lei si a ramas fara dreptul de a ocupa functii publice pe o perioada de patru ani. Fostul deputat PLDM si-a ascultat sentinta cu capul plecat, parand absent.
Chiril LUCINSCHI, FOST DEPUTAT PLDM: "Sentinta mea nu a fost scrisa in instanta de judecata, ci in alta parte. Provenienta banilor la care insista Procuratura nu este adevarata."
Pana la pronuntarea unei decizii definitive, Chiril Lucinschi a fost plasat sub control judiciar si eliberat din arest la domiciliu. Avocatii acestuia sustin ca dosarul este unul fabricat si vor ataca decizia la Curtea de Apel.
Corina STRATAN, AVOCAT: "Este grav, este o sfidare a intregului sistem judecatoresc. Chiril Lucinschi a fost condamnat in baza unor xeroxuri, fara a fi autentificate, fara a spune de unde le detine."
Totodata, acestia spun ca pe parcursul procesului de judecata au adus dovezi care ar demonstra nevinovatia fostului deputat PLDM, insa nu ar fi fost luate in considerare de magistrati.
Gheorghe ULIANOVSCHI, AVOCAT: "Procurorul nu a prezentat nicio proba ca a fost savrasita o infractiune, nu a prezentat nici o proba care ar dovedi cel putin ca el trebuia sa stie despre banii astia."
Initial, procurorii au cerut o pedeapsa de sase ani de inchisoare cu executare. Acestia spun ca deocamdata nu stiu daca vor ataca sentinta.
Eugen RURAC, PROCUROR: "Sentinta este legala si motivata. Partea ce tine de pedeapsa cu inchisoare a fost redusa cu un an in comparatie cu pledoriile partii acuzarii. A fost admisa inclusiv solicitarea confiscarii speciale a bunurilor, contravalorii obiectului spalarii banilor."
Chiril Lucinschi a fost retinut in mai 2017, iar de atunci si pana astazi s-a aflat in arest la domiciliu. Procurorii il acuza ca i-ar fi fost intoarsa o datorie dintr-un circuit financiar ilegal, iar datornicul ar fi fost Ilan Sor. Banii ar fi fost scosi din BEM, Unibank si Banca Sociala. Totodata, oamenii legii il acuza pe Lucinschi ca nu ar fi declarat venituri de la doua companii care i-ar apartine. El sustine ca este nevinovat.