Fostul sportiv Ion Soltoianu, retinut acum o luna dupa ce ar fi amenintat cu moartea un fost detinut, ramane in arest in penitenciar. Magistratii au respins recursul avocatului, care a cerut eliberarea clientului sau. Procurorul de caz sustine ca Soltoianu pledeaza nevinovat si ca nu a facut declaratii in dosar.

Fostul sportiv Ion Soltoianu nu a fost escortat astazi in fata magistratilor de la Curtea de Apel si a refuzat sa participe la sedinta prin teleconferinta. Avocatul acestuia sustine ca procurorul de caz nu are probe in dosar ca sa ii demonstreze vinovatia.

Constantin MORARU, AVOCATUL LUI ION SOLTOIANU: 

„-Nu a participat in sedinta, este dreptul lui sa refuze de a participa. Noi nu suntem de acord cu masura preventiva care a fost aplicata in privinta clientului meu. El nu este vinovat.
-Dar ce masura va doriti?
-Alta decat arestul.”

Procurorul de caz ne-a spus insa ca fostul sportiv nu poate fi plasat in arest la domiciliu deoarece exista riscul eschivarii de la urmarirea penala.

Vitalie FLOREAN, PROCURORUL DE CAZ:

 „-Este riscul de a savarsi noi infractiuni, nu s-a reeducat si a savarsit noi infractiuni, cat si riscul de a influenta mersul urmaririi penale prin influentarea partii vatamate si a martorilor pe cauza penala.
- El ofera declaratii, conlucreaza cu ancheta?
-A beneficiat de dreptul sau de a tacea. Pana acum nu a facut declaratii.”

Ion Soltoianu risca de la 13 pana la 15 ani de inchisoare. Fostul sportiv a fost retinut la sfarsitul lunii martie dupa ce ar fi amenintat un detinut cu moartea, cerand de la el peste 5 milioane de lei. Anul trecut, Soltoianu a fost vizat intr-un dosar in care a batut si a amenitat cu arma un barbat. In octombrie insa a fost eliberat si amendat cu 1500 de lei pentru huliganism. In 2013, el a fost acuzat ca l-a impuscat mortal pe fostul politist Ion Stratulat, intr-un local din capitala. Peste doi ani, Soltoianu a fost condamnat la 12 ani de inchisoare pentru omor, detinere ilegala de arme si santaj. In 2019 insa a fost eliberat de dupa gratii.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.