Un incendiu izbucnit la groapa de gunoi din Glodeni afectează locuitorii din mai multe localități din apropiere. Fumul dens a acoperit zona, iar oamenii spun că au respirat cu dificultate și nu au putut ține ferestrele deschise pe timpul nopții. Pompierii și autoritățile locale continuă intervențiile pentru stingerea focului și reducerea fumului.

„Strașnic, nici aer, noapte trecută la ora 2, fereastra știi așa este făcută cu plasă, apoi nu putem respira, dimineața era strașnic, te durea în gât, nici aer, nimic. Așa a mers toată valea aceasta, tocmai până în satul vecin, ei de acolo sunau și întrebau ce arde la Petrunea.”

Locuitorii din apropiere spun că fumul s-a simțit puternic în timpul nopții și dimineața. Unii afirmă că au avut dificultăți de respirație și usturimi în gât. 

„Unde se lasă fumul, în vale, aici în vale era ca ceața, este greu de respirat și când bate vântul îl ia din altă parte. Acum de vreo săptămână, dar când nu este vânt, când vii de la Bălți se vede pe traseu așa cum se ridică fumul în sus, gunoiștea este de când îi Glodeni și ajunge acolo.”

Potrivit viceprimarului din Glodeni, incendiul ar fi fost provocat de temperaturile ridicate, iar această problemă persistă deja ani la rând. 

Ruslan UNGUREAN, VICEPRIMARUL ORAȘULUI GLODENI:„Noi ca autoritate publică locală nu avem resurse pentru a sorta și pentru a depozita gunoiștea dată. Din 2027 ar trebui să înființăm primele sectoare de sortare cu selectarea plasticului, metalului separat.”

Autoritățile locale recunosc că impactul asupra mediului este semnificativ și spun că intervențiile vor continua până la lichidarea tuturor focarelor. Între timp, oamenii sunt îndemnați să evite expunerea îndelungată la fum, să țină ferestrele închise și să limiteze activitățile în aer liber, în special în cazul copiilor, vârstnicilor și persoanelor care suferă de afecțiuni respiratorii.