Primar interimar al municipiului Chisinau si, concomitent, director de firma. Este vorba de Silvia Radu care, la sfarsitul anului 2017, in paralel cu functia publica a administrat oficial doua companii britanice care ii apartin - Gate for Capital Limited si CIS Logistic.

Potrivit legii, funcţionarul public nu poate sa desfaşoare activitate de întreprinzator, cu excepţia calitaţii de fondator al societaţilor comerciale. Mai mult, funcţionarul are la dispoziţie o luna de zile ca sa rezolve situaţiile de incompatibilitate, iar daca nu o face – urmeaza sa fie destituit din funcţie. Lucru care însa nu s-a întâmplat în cazul Silviei Radu, noteaza Rise Moldova.

În declaraţia de avere şi interese personale pentru anul 2017, Silvia Radu a declarat capitalul social pe care îl deţine în cadrul celor doua firme britanice, dar a ascuns faptul ca ocupa oficial şi fotoliul de director.

Prima companie – Gate for Capital Limited – a fost creata în 2015. Radu deţine 50 la suta din capitalul social al firmei. Potrivit Registrului companiilor din Marea Britanie, Silvia Radu deţine funcţia de director de la fondarea firmei şi pâna în prezent.

E adevarat ca, dupa ce a devenit primar interimar de Chişinau, firma britanica s-a ales şi cu cel de-al doilea director – Vergiliu Radu, soţul funcţionarei.

Cu toate acestea, edilul interimar de atunci nu a renunţat la funcţia de director, aceasta fiind valabila pâna în prezent. Mai mult, Radu continua sa deţina controlul efectiv al companiei, potrivit registrului britanic.

CITESTE CONTINUAREA PE RISE MOLDOVA