Lumina s-ar putea ieftini. Agentia Nationala pentru Reglementare in Energetica anunta ca furnizorii de energie electrica au trimis solicitari de micsorare a tarifului cu circa 30 de bani, adica aproximativ 8 la suta. Decizia de ajustare a tarifului va fi luata miercuri in cadrul sedintei ANRE. 

Mihaela TABARCEA, REPORTER PRO TV: “Furnizorii de energie electrica au cerut Agentiei Nationale pentru Reglementare in Energetica ca tariful la lumina sa scada cu circa 30 de bani. Astfel, cetatenii din centrul si sudul tarii ar putea plati un tarif de 3 lei si 9 bani per kw/h, iar cei din nord de 3 lei si 54 de bani per kw/h.”

TARIF PREMIER ENERGY

SOLICITAT: 3,09 LEI/kWh

ACTUAL: 3,42 LEI/kWh

TARIF FEE NORD

SOLICITAT: 3,54 LEI/kWh

ACTUAL: 3,84 LEI/kWh

Intr-un comunicat de presa, ANRE anunta ca urmeaza sa examineze cererile depuse si sa verifice corectitudinea calculelor facute de furnizori pana miercuri, cand se va intruni in sedinta si va lua o decizie privind ajustarea tarifelor. Cererile din partea furnizorilor vin dupa ce autoritatile au semnat un nou contract cu centrala de la Cuciurgan, pretul pentru energia electrica fiind de 66 de dolari per megawatt ora, cu 7 dolari mai mic decat cel din ultimele patru luni. In prezent, centrala asigura tara cu 90% din necesarul de energie electrica. Peste cinci la suta este asigurat de un contract semnat cu Romania, iar alte 5% sunt produse de CET-urile din tara. Ultima data, tariful la lumina a fost majorat la sfarsitul lunii decembrie.