O furtună puternică a făcut ravagii aseară la Ungheni. Rafalele puternice au doborât circa 100 de copaci și mai multe crengi, care au lăsat un tablou ca după un potop pe străzile orașului. În această dimineață, ploaia torențială a inundat și mai multe străzi din Bălți. Meteorologii mențin și astăzi codul galben de ploi puternice pentru centrul și nordul țării.
Sunt imagini surprinse în timpul furtunii puternice de aseară, la Ungheni. Ploaia a fost atât de puternică, încât la câțiva metri distanță nu se mai vedea nimic.
„E foarte grav!”
Vântul puternic a doborât mai mulți copaci, iar străzile orașului s-au umplut de crengi, lăsând în urmă un tablou dezolant
„Iată aceste sunt consecințele furtunii la Ungheni, strada Mihai Eminescu, atât de puternic a fost vântul. Copaci doborâți, crengi.”
Unul din copaci a căzut chiar în fața unui bloc de locuit. Oamenii au încercat să-l îndepărteze până la intervenția salvatorilor.
Iar un șofer s-a ales cu mașina distrusă după ce mai multe crengi au căzut peste vehicul.
„Parbrizul a fost distrus. Aici a fost lovitura puternică. Ștergătoarele la fel. Oglinda la fel distrusă. Asta e ușa de la șofer. Totul e plin cu apă și sticlă.”
Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, în total, rafalele de vânt au doborât circa 100 de arbori, iar șase automobile au fost avariate. Totodată au fost deterioare fire de telecomunicații.
Salvatorii, împreună cu angajații rețelelor electrice și ai întreprinderii Ungheni-Gaz, au intervenit în mai multe sectoare ale orașului și au deblocat drumurile. În această dimineață o ploaie puternică a inundat mai multe străzi din municipiul Bălți.
Apa s-a adunat în unele zone și a ajuns la câțiva centimetri, iar circulația s-a desfășurat cu dificultate. Codul galben de ploi puternice este valabil și pe parcursul zile de astăzi în zona de centru și nord al țării.

