Prim-ministrul Republicii Moldova, Natalia Gavrilita, sustine ca manifestatiile de 9 mai au fost permise deoarece traim intr-o tara democratica, unde drepturile omului trebuie sa fie respectate, chiar daca in Moldova este instituita stare de urgenta din cauza razboiului din Ucraina.
„Suntem intr-o situatie exceptionala si conform legii am fi putut anula manifestatiile publice asa cum defapt au decis sa faca alte tari, inclusiv din Asia Centrala, dar noi credem in democratie, credem ca trebuie sa facem totul posibil ca sa ramanem partea lumii libere, astfel ca sa permitem fiecaruia sa isi exprime opinia intr-un mod civilizat, cu foarte mult bun simt si sa fim o tara care sa respecte drepturile omului, pluralismul de opinii si justitia. Asta ne face pe noi sa fim o tara care merita sa faca parte din familia europeana” a declarat Gavrilita pentru PRO TV.
Totodata, intrebat ce parere are despre mitingurile organizate de socialisti, presedintele Parlamentului, Igor Grosu, a spus ca atata timp cat se desfasoara intr-un cadru legal, nu vede o problema.
Zeci de oameni au purtat astazi in piept panglica bicolora la Marsul Victoriei, deci aceasta este interzisa. Printre cei care au sfidat legea, au fost suprinsi si mai multi deputati socialisti si comunisti, Igor Dodon, dar si Vladimir Voronin.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.

