Gesturi pline de omenie. Din noaptea exploziei in urma careia patru persoane si-au pierdut viata, iar alte cateva zeci au ramas practic pe drumuri, oameni din toate colturile capitalei le sar in ajutor sinistratilor.
Unii gatest mancare calda acasa si vin cu ceaunele in fata cladirii in care s-a produs explozia, iar altii aduc cutii cu fructe, conserve, paine, placinte, biscuiti si alte produse alimentare.
In fata blocului au fost amenajate cateva corturi unde sunt depozitate alimentele si hainele.
![]()
![]()
![]()
![]()
![]()
![]()
![]()
![]()
![]()
![]()
![]()
De duminica, oamenii care locuiau in blocul in care s-a produs explozia, nu mai pot intra in cladire. Asa ca, neputinsiosi, acestia stau in fata blocului de dimineata pana seara tarziu. Noaptea si-o petrec in sala sportiva de la Spitalul Sfanta Treime sau la fostul Spital al Cailor Ferate.
Patru persoane au murit - o femeie de 30 de ani, fiul ei de 4 ani, un barbat de 77 de ani si sotia acestuia, iar opt, printre care si un pompier, au fost ranite in urma unei explozii devastatoare produse sambata seara, 6 octombrie, intr-un bloc cu 20 de etaje din sectorul Rascani. Explozia a fost atat de puternica incat a distrus trei apartamente, iar bucati de beton au fost aruncate la cativa metri.
In toiul noptii, locatarii speriati au fost evacuati. Preliminar, deflagratia s-a produs din cauza unei butelii de gaz. Printre raniti este si proprietara apartamentului in care s-a produs deflagratia. Femeie de 32 de ani este internata la Institutul de Medicina Urgenta cu arsuri pe 40 la suta din suprafata corpului, starea ei fiind grava.


