Gheorghe Hajder îi ia apărarea Seliniei Cojocaru, vicepreședinta Organizației de Tineret a PAS, după investigația publicată astăzi de Moldova Curată despre parcursul profesional al tinerei în mai multe instituții publice și cabinetele unor miniștri. Hajder susține că a discutat cu Selinia Cojocaru, iar aceasta l-ar fi întrebat dacă „se mai merită să rămână în țară”. Potrivit lui, investigația și modul în care a fost reflectat cazul pot crea percepții greșite și pot descuraja tinerii care aleg să se implice în activitatea instituțiilor publice.
„Da, transparența este importantă. Dar goana după trenduri și titluri tari naște deseori percepții greșite și generează ură din nimic”, a scris Hajder.
Acesta mai afirmă că activitatea lui Cojocaru este legală și precizează că miniștrii își pot selecta consilierii fără concurs, în baza încrederii.
„Se consumă prea multă energie mediatică criticând tineri aflați la început de drum, care au curajul să se implice”, a menționat Hajder.
Reacția vine după ce Moldova Curată a publicat o investigație în care arată că Selinia Cojocaru, în 2023, la vârsta de 19 ani și în primul an de facultate, a fost angajată în cabinetul ministrului Culturii. Ulterior, aceasta ar fi avut contracte de prestări servicii la Ministerele Culturii și Mediului, a fost angajată la „Apele Moldovei”, iar în prezent spune că este consilieră în cabinetul ministrului Mediului.
Potrivit investigației, unele dintre aceste angajări s-ar fi făcut fără concurs. Moldova Curată a consultat experți în integritate cu privire la legalitatea și oportunitatea acestui parcurs profesional.
Reacția Seliniei Cojocaru
Cojocaru a respins însă ideea că experiența sa profesională ar trebui privită prin prisma vârstei sau a faptului că nu avea încă studii superioare finalizate. Tânăra a susținut că a muncit în paralel cu studiile și și-a îndeplinit atât obligațiile academice, cât și pe cele profesionale.
În mesajul său, Hajder a lăudat activitatea tinerei și a menționat implicarea acesteia în comunicarea din timpul crizei de pe Nistru din luna martie, precum și în campaniile de împădurire.
„Îi mulțumesc Seliniei pentru comunicarea și informațiile livrate la minut în criza din martie de pe Nistru, pentru frumoasele campanii de împădurire și pentru toate weekendurile petrecute la serviciu și în teritoriu”, a scris Hajder.
În final, acesta a îndemnat instituțiile să susțină tinerii care sunt dispuși să muncească și să se implice.
„În final, nu tinerii talentați și muncitori sunt problema țării noastre, ci ei sunt soluția”, a conchis Gheorghe Hajder.


