Compania greaca Gastrade SA a inaugurat marti lucrarile la terminalul plutitor de gaze naturale lichefiate (GNL) de la Alexandroupoli si a anuntat ca a primit autorizatie pentru inca unul, transmite publicatia Kathimerini, citata de Rador. Grecia are deja un astfel de terminal functional, la Revythousa.
Vicepresedintele si directorul executiv al companiei Gastrade SA, Kostis Sifneos, a anuntat ca a obtinut de la Autoritatea Elena de Reglementare in Energie (RAE) autorizatia pentru construirea unui al doilea terminal in regiunea Thraki. Oficialul elen a spus ca „Alexandroupoli este poarta de intrare, iar Bulgaria este veriga de legatura a lantului de aprovizionare, proiectul urmand sa furnizeze energie pe traseul spre Serbia si Romania. Iar al doilea terminal – pe traseul spre Moldova si Ucraina”.
Premierul grec, Kyriakos Mitsotakis, a transmis un mesaj de independenta fata de gazele naturale rusesti in cadrul ceremoniei de lansare oficiala a constructiei terminalului plutitor de stocare si regazeificare GNL (FSRU) de la Alexandroupoli.
In discursul sustinut cu aceasta ocazie, Mitsotakis a afirmat ca Peninsula Balcanica poate dobandi propriul sau loc in tranzitia energetica a intregului continent. „Proiectul de la Alexandroupoli este o noua poarta energetica si un far care transmite un dublu semnal: odata cu finalizarea lui ne vom putea elibera foarte repede de gazele provenite din surse rusesti, iar tarile noastre isi vor asuma un rol comun pe noua harta energetica”, a subliniat premierul grec. „Terminalele de GNL din Grecia sunt capabile sa acopere piata elena, dar si sa inlocuiasca o parte semnificativa din gazul rusesc”, a adaugat el. „Recentul santaj al Moscovei cu gazele naturale face nu numai ca aceasta cooperare sa fie necesara, ci si urgenta”, a mai spus premierul grec.
La ceremonie au fost prezenti si presedintele Consiliului European, Charles Michel, presedintele Serbiei, Aleksandar Vucic, prim-ministrul Bulgariei, Kiril Petkov, si prim-ministrul Republicii Macedonia de Nord, Dimitar Kovacevski.
Premierul bulgar a vorbit despre o zi istorica pentru Bulgaria si Grecia, in care se face un pas important pentru independenta energetica a celor doua tari.
Presedintele Consiliului European a subliniat ca trebuie sa ne demonstram suveranitatea europeana si sa ajungem la independenta energetica. „Acest proiect este o piatra de hotar in dezvoltarea energetica a Europei”, a spus el.
Presedintele sarb a subliniat ca „la inceput am fost destul de sceptic, ma intrebam daca s-ar putea realiza asa ceva, dar acum vreau sa spun ca sunt recunoscator, pentru ca prin acest proiect vom putea asigura cantitati importante de gaze naturale”.
Inceperea constructiei celui de-al doilea terminal GNL din Grecia, dupa cel de la Revythousa, are loc intr-un moment in care investitiile in intreaga Europa sunt accelerate cu scopul de a se obtine independenta de gazul rusesc, iar ultimele evolutii au aratat deja rolul pe care il poate juca Grecia in postura de poarta de intrare a gazelor naturale catre Balcani, mai ales ca incepand de miercurea trecuta Grecia este singurul furnizor pentru Bulgaria, dupa ce Moscova a inchis robinetul de gaze pentru aceasta tara. 40% din necesarul de gaz al Bulgariei este acoperit de GNL furnizat de terminalul de la Revythousa, iar 60% din gaz rusesc revandut de catre operatorul elen de gaze DEPA.
Terminalul de la Alexandroupoli va functiona ca o alta poarta de intrare a gazelor naturale in tara, punand bazele transformarii Greciei intr-un hub de gaze pentru regiunea mai larga a Europei de Sud-Est. GNL-ul care va ajunge cu vaporul din diverse surse la Alexandroupoli va fi regazificat, va intra in sistemul national de distributie al Greciei si de acolo prin IGB in Bulgaria si printr-o retea de conducte interconectoare in Serbia si Romania, precum si in Macedonia de Nord. Planificarea initiala a companiei Gastrade – care realizeaza proiectul – prevede finalizarea acestuia in anul 2023, insa compania, la solicitarea guvernului grec, depune eforturi pentru a accelera realizarea lui cu cel putin 6 luni.


