Grigore Novac i-a trimis o scrisoare deschisa lui Andrei Nastase pe care a publicat-o pe pagina sa de Facebook. Deputatul PSRM spune ca Nastase isi doreste sa devina ca Vlad Plahotniuc, "va visati in locul lui, ca influenta si bogatie, si se vede asta cu ochiul liber."
Grigore NOVAC, DEPUTAT PSRM: "Scrisoare deschisa adresata EX Primarului General al capitalei, EX Ministrului de Interne, EX Vice-prim-ministrului, domnului Andrei Nastase (alias Ananas, cum il alinta colegii de partid cind nu-i aude).
Domnule exDeToate, cunoastem cit de mult v-ati dorit functia de procuror general, iar daci ati vazut ca nu o puteti lua pentru dvs, ati incercat sa o luati prin persoane interpuse, iar motivele pentru care sunteti atit de impatimit dupa aceasta functie este ca va doriti cu disperare sa fiti macar un mic Plahotniuc. Cit ar suna de ciudat, omul pe care il uriti atat de tare, va inspira comportamentul. Sunteti contaminat de ideea de a fi ca Plahotniuc, va visati in locul lui, ca influenta si bogatie, si se vede asta cu ochiul liber. Atit de mult l-ati urit si ati vorbit despre schemele lui incit ati ajuns sa va indragostiti de metodele lui de a controla scena politica prin dosare penale.
Ati reusit pana acum sa fiti o parodie nereusita a lui Plahotniuc, dar marturisesc ca faceti progrese spre mai mult. Acelasi tip de santaj cu dosare penale, aceleasi incercari de a influenta politic oameni din procuratura, acelasi mod e a ameninta partenerii sau oponentii politici cu dosare. Se spune ca inainte cu o zi de demiterea Guvernului ati facut presiuni pe procurori sa faca dosare unor deputati PSRM si presedintelui tarii, in speranta ca prin asemenea dosare politice reusiti sa santajati deputatii PSRM sa voteze cum doreati dvs. Despre acest subiect vom mai vorbi, acumulam informatii si pe urma vedem si ce raspundere urmeaza sa purtati eventual pentru asta sau pentru alte ilegalitati.
Altceva e acum important, modul in care dvs si sefa dvs Maia Sandu va developati zi de zi si demonstrati de ce ati vrut atit de mult sa instalati in functie un procuror general care sa va fie aservit si sa faca dosare la comanda, sa va ajute sa va eliminati din cale concurentii politici. Incercarea disperata cu care insistati in continuare sa impuneti fabricarea unor dosare penale deputatilor PSRM si presedintelui tarii, arata foarte clar ce sarcina urma sa aiba viitorul procuror general selectat in sediile PAS si PPDA. Nu justitie independenta va trebuie voua, nu concursuri, nu un procuror independent ati vrut, dar o bita politica cu care sa reusiti sa distrugeti PSRM. Si v-ati lovit cu bita asta singuri in frunte!
De ce aveti nevoie atit de disperat voi de un procuror general al vostru personal? Raspunsul e simplu si se vede in rezultatele voastre. Nu sunteti in stare sa faceti politica, nu sunteti in stare sa guvernati, nu sunteti in stare sa activati intr-un parteneriat politic, iar asta va face sa fiti necompetitivi politic si sa cautati alte solutii pentru a va elimina partenerii politici. Nu va suna cunoscut? Nu va simtiti macar o umbra a lui Plahtoniuc cu asa metode?
Ceea ce va propun este sa incetati acest santaj politic mizerabil asupra PSRM si a presedintelui tarii, sa incetati cu presiunile politice asupra institutiilor de drept, sa incetati sa folositi metode murdare in politica, sa incetati sa ne mai jigniti electoratul, pentru ca daca o sa continuati cu astfel de abuzuri, raspunsul nostru politic si al membrilor si simpatizantilor nostri din toata tara, va fi unul pe masura.
Stati cuminte in banca dumneavoastra de consilier municipal, bucurati-va de cea de-a 5-a sau a 6-a functie publica din ultima jumatate de an. Demonstrati macar acolo ca puteti face ceva in afara de spume la gura."


