Deputatul socialist Grigorii Uzun a fost audiat în calitate de martor în dosarul sacoșa neagră pornit pe numele liderului formațiunii, Igor Dodon. În timp ce avocații spun că martorul adus de ei a contrazis mai multe dintre acuzațiile aduse, procurorul susține că Uzun a evitat să răspundă la cele mai importante întrebări despre modul de finanțare a partidului. Dodon nu s-a prezentat nici la ședința de astăzi. 

Grigorii Uzun, care în 2019, atunci când ar fi fost făcute renumitele filmulețe cu Dodon și Plahotniuc, era membru PSRM și deputat în Adunarea Populară din Autonomia Găgăuză, a declarat în fața instanței că în cadrul formațiunii era categoric respinsă ideea de a face o coaliție cu Partidul Democrat a lui Plahotniuc și că imaginile cu sacoșa ar fi înscenate pentru a distruge imaginea partidului socialiștilor. În fața presei Uzun a refuzat să facă declarații. 

„Tot ce am avut de spus, am spus-o în fața instanței. Nu o să mă repet pentru că mă grăbesc.

-Dumneavoastră spuneți că credeți că e vorba de provocare...”

Nicolae POSTURUSU, AVOCATUL LUI DODON: „Am să încerc să redau cuvintele lui, când vezi o filmare care apare a două zi după ce se face coaliția cu Blocul ACUM, din cel mai bogat sediu al unui partid cu cel mai ieftină pungă. De unde puteau ei să ia acea pungă în acel sediu bogat? A fost o provocare.”

Atunci însă când a fost întrebat despre modul în care membrii partidului achitau cotizațiile sau făceau donații în bugetul formațiunii și despre cum el însuși le-a făcut, Uzun a evitat să ofere detalii concrete despre sume sau perioadă. 

Petru IARMALIUC, PROCURORUL DE CAZ: „Este un martor al apărării, pregătit de apărare, reiterează acele circumstanțe precum și ceilalți martori. Când i se adresează întrebări referitor la circumstanțe exacte, referitor la sume, referitor la persoane care s-au organizat din organizația teritorială pentru a veni și a achita cotizițiile la Chișinău, nu cunoaște și nu ține minte.”

Procesul este la etapa audierii martorilor din partea apărării. Potrivit avocaților, din cei 36 de martori acceptați de instanță au mai rămas să fie audiați încă 12. În una din ședințele de săptămâna viitoare este așteptat și primarul capitalei, Ion Ceban, care în 2019 făcea parte din partidul socialiștilor.