Banca Nationala ar trebui sa raspunda pentru nivelul inalt al inflatiei, fiind responsabila de cresterea preturilor din ultima perioada, spune premierul Natalia Gavrilita. In replica, guvernatorul Octavian Armasu a declarat ca BNM a venit cu mai multe mecanisme pentru a controla inflatia. Expertii spun ca Guvernul si Banca Nationala nu ar trebui sa-si paseze responsabilitatile.

Natalia GAVRILITA, PRIM-MINISTRUL REPUBLICII MOLDOVA:"Este o situatie foarte grea. Suntem intr-o criza economica, o criza a preturilor. Este un fenomen pe care il vedem si in regiune si in toata lumea, si la est si la vest si vedem ca aceaste preturi sunt foarte inalte si in opinia mea rolul Guvernului este sa venim cu aceste programe de compensare."

Intrebata de ce Moldova e aproape campioana la cresterea preturilor, premierul Natalia Gavrilita a pasat intrebarea care guvernatorul BNM, Octavian Armasu, care e responsabil de managementul inflatiei.

Natalia GAVRILITA, PRIM-MINISTRUL REPUBLICII MOLDOVA:"Sa orientam aceasta intrebare pentru Banca Nationala, ce s-a facut in ultimele cinci luni ca sa oprim aceasta inflatie? Care sunt politicile care trebuie implementate pentru a mentine controlul asupra inflatiei."

-Cum apreciati modul in care banca intervine pentru a tine sub control inflatia? 

Vreau sa subliniez ca aceasta nu este o presiune pe Banca Nationala sau o incercare de a influenta deciziile. Banca Nationala este o institutie independenta, dar este principalul regulator, care raspunde de inflatie."

La randul sau, Octavian Armasu a raspuns la intrebarile premierului privind politicile care trebuie implementate pentru a mentine controlul asupra inflatiei. 

Octavian ARMASU, GUVERNATORUL BNM:"Nu pot sa ma plang ca exista o anumita presiune politica pe Banca Nationala de a lua o decizie sau alta. Politicienii se dau cu parerea si este dreptul lor. Ceea ce a spus doamna prim-ministru eu o iau ca un lucru bun, intr-adevar este bine ca Banca Nationala sa vina cu explicatii in fata societatii sa explice fenomenele inflationiste din tara."

Octavian ARMASU, GUVERNATORUL BNM:"Noi am venit cu politici de restrictionare a politicii monetare ca sa raspundem la acele provocari inflationiste cu care ne confruntam."

Expertul economic, Veaceslav Ionita, spune ca nu este corect din partea prim-ministrului sa paseze responsabilitatea privind inflatia catre Banca Nationala, chiar daca institutia are toate instrumentele cu care sa intervina. Potrivit expertului, multe decizii ce tin de cresterea preturilor sunt luate de Guvern si ar trebui sa si le asume. 

Veaceslav IONITA, EXPERT ECONOMIC:"Imi pare rau ca se arunca mingea de la unul la altul. Toate acestea trebuie sa fie discutate, nu fiecare din cladirea lui, BNM se izoleaza la ea si Guvernul se izoleaza in cladirea lui si se arunca cu sageti unul in altul. BNM trebuie sa aiba o cumunicare buna cu ministrerul Finantelor."

Veaceslav Ionita afirma ca Banca Nationala a facut tot ce a putut pentru a mentine nivelul inflatiei, care ar fi explodat cu si mai multa putere.

Veaceslav IONITA, EXPERT ECONOMIC:"Banca Nationala este responsabila de tintirea inflatiei, insa ea are la dispozitie un instrument - majorarea ratei de baza, ce inseamna asta? Atunci cand cresc preturile, Banca Nationala scumpeste banii, scumpeste leii, majoreaza rata dobanzii astfel ca sa descurajeze creditele. BNM anul trecut a majorat rata de baza de cinci ori."

Anul trecut, preturile in tara noastra au crescut mai mult decat s-au asteptat autoritatile. Asta rezulta din rata inflatiei de peste 13 procente. Cele mai mari cresteri de preturi s-au inregistrat in domeniul energetic si in alimentatie.