Intreprinderile mici si mijlocii din Republica Moldova vor putea beneficia de finantari accesibile pentru implementarea proiectelor investitionale in cadrul Programului „373”, aprobat de Executiv.
Programul prevede acordarea creditelor investitionale de catre banci, cu compensarea partiala a ratei dobanzii de catre stat si garantarea, dupa caz, a creditelor cu garantii financiare. Astfel, rata dobanzii la creditele in valuta straina este de 3%, iar in lei - de 7%. Pentru creditele cu maturitatea de pana la 7 ani, perioada maxima de gratie este de 3 ani. Diferenta ratei dobanzii va fi acoperita prin intermediul Institutiei Publice Organizatia pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA).
Finantarea pentru activitatile prevazute in cadrul Programului de stimulare a investitiilor inovationale „373” se va realiza prin intermediul Fondului pentru antreprenoriat si crestere economica a Moldovei (FACEM). Aceasta se va face in limitele bugetului de stat alocat pentru anul respectiv si prin asistenta financiara externa.
„Prioritatea noastra este sa crestem economia. In acest sens, sectorul IMM este unul vital, iar programul „373” este un ajutor substantial pentru mediul de afaceri sa se dezvolte si sa creeze locuri noi de munca”, a mentionat viceprim-ministrul Dumitru Alaiba, ministrul dezvoltarii economice si digitalizarii.
Proiectul prevede posibilitatea acordarii unei garantii din Fondul de Garantare a Creditelor, dar care nu va depasi 40% din valoarea creditului solicitat. Resursele financiare disponibile pentru implementarea Programului „373” constituie suma de 255,7 milioane de lei.


