Guvernul anunță că va rambursa acciza la motorină pentru agricultori, iar acest lucru se va întâmpla în perioada 31 martie și 31 mai. Măsura a fost anunțată de ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Ludmila Catlabuga, și face parte dintr-un proiect de lege aflat pe ordinea de zi a ședinței Guvernului de astăzi. Decizia a fost luată de autorități în contextul majorării prețurilor la carburanți din cauza conflictului din Orientul Mijlociu.
Ludmila CATLABUGA, MINISTRUL AGRICULTURII: „Pentru rambursarea accizelor la motorină, avem deja proiectul de hotărâre de Guvern, este în promovare și în scurt timp sperăm să-l avem”.
Potrivit ministrului, măsura urmărește să reducă impactul creșterii prețurilor la carburanți asupra agricultorilor.
De asemenea, Ludmila Catlabuga a explicat că este nevoie de aproximativ 140 de milioane de lei pentru implementarea acestei măsuri, dar ulterior se va vedea, ce sumă va putea fi obținută.
Pe 4 martie 2026, Guvernul a instituit o stare de alertă în sectorul energetic, pentru o perioadă de 60 de zile, în contextul războiului din Orientul Mijlociu. Măsura este una de prevenție, menită să protejeze consumul intern și să mențină stabilitatea sistemului energetic, au explicat autoritățile.
De săptămâna trecută, prețurile la carburanți au început să crească semnificativ. Acest lucru este cauzat de tensiunile din Orientul Mijlociu, Moldova fiind în totalitate dependentă de produsele petroliere importate.
Potrivit experților economici, motorina a atins cel mai mare preț din ultimii doi ani, iar acest lucru afectează cel mai mult agricultorii, care în perioada lucrărilor de primăvară deja înregistrează o creștere a costurilor de achiziție de peste 27%.
