Guvernul pregătește un amplu exercițiu de economisire în instituțiile statului. Zeci de agenții ar putea fi comasate, iar în unele structuri numărul angajaților ar urma să fie redus cu până la 30%. Premierul Vasile Tofan spune că măsurile sunt necesare pentru reducerea cheltuielilor publice și pentru a crea economii care să permită inclusiv acoperirea compensațiilor pentru populație în perioada rece.
„Subiectul economisirii devine tot mai principial, mai ales în contextul iernii dificile care urmează și al creșterii prețurilor la nivel regional”, a declarat Vasile Tofan.
Premierul a precizat că, încă de la începutul mandatului, Guvernul și-a propus să identifice soluții pentru optimizarea structurilor de stat. Potrivit lui Tofan, din 9 septembrie, fiecare minister a fost solicitat să vină cu propuneri concrete de economisire, inclusiv prin comasarea unor instituții.
În acest exercițiu au fost vizate aproximativ 161 de instituții, care au împreună circa 52 de mii de angajați.
Reduceri de personal de până la 30%
Vasile Tofan susține că principalele posibilități de reducere a cheltuielilor nu se află în ministere, unde numărul angajaților este relativ mic, ci în agențiile subordonate acestora.
„Potențialul de reducere de personal nu este în ministere. De exemplu, Ministerul Energiei are 59 de oameni, Ministerul Sănătății are 69 de oameni, Ministerul Culturii are 45 de oameni și în toate aceste ministere este foarte mult de lucru. Însă există potențial la agenții”, a spus premierul.
Potrivit lui Tofan, optimizările vor fi realizate pe două direcții: reducerea numărului de angajați și comasarea unor agenții. Reducerile de personal ar urma să varieze între 10% și 30%, în funcție de instituție.
Premierul a explicat că, acolo unde este posibil, mai multe agenții ar putea avea servicii administrative comune, precum contabilitate, resurse umane sau juridic.
Mai multe agenții ar putea fi comasate
Printre exemplele invocate de premier se numără reforma inițiată la Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale. Potrivit lui Tofan, ministrul Vladimir Bolea a propus comasarea mai multor agenții din domeniul transporturilor, după modelul unor țări baltice.
Și sectorul silvic urmează să fie reorganizat. La Ministerul Mediului se propune comasarea mai multor servicii, iar potrivit premierului, ministrul Sergiu Hajder a venit cu o variantă care prevede comasarea a 23 de unități.
„Ceea ce ne-ar permite să economisim până la 70 de milioane de lei”, a declarat Tofan.
Cabinetul premierului, redus cu 39%
Premierul a mai anunțat că măsurile de economisire au început inclusiv la Cancelaria prim-ministrului. Tofan spune că a semnat un ordin prin care numărul funcțiilor prevăzute în statele de personal ale cabinetului premierului a fost redus cu 39%.
„Cabinetul premierului trebuie să fie exemplu în obiectivul de economisire”, a subliniat acesta.
Vasile Tofan a făcut apel la instituțiile și agențiile statului să reducă nu doar numărul de angajați, ci și alte cheltuieli care pot fi optimizate.
„Economisirea nu ține doar de reducerea de personal, ci și de măsuri proactive pentru a avea cheltuieli mai mici peste tot unde e posibil. Cheltuirea chibzuită a banilor publici și solidaritatea ne vor ajuta să trecem cu bine de această iarnă”, a declarat premierul.

