Decizia Ministerului Mediului de a permite vânarea a peste 1.400 de căprioare și cerbi a provocat un val de reacții și critici. În timp ce unii acuză autoritățile că încurajează nimicirea animalelor sălbatice, responsabilii spun că măsura este aplicată anual și este necesară pentru protejarea culturilor agricole și menținerea echilibrului în natură.

Gheorghe HAJDER, MINISTRUL MEDIULUI: Noi trebuie să ținem cont de care este efectivul real în RM și de capacitatea de suport a habitatelor, iar atunci când numărul depășește de 6-7 ori, avem foarte multe prejudicii aduse agricultorilor, afectează pădurile tinere, afectează regenerarea pădurilor, dar și cele plantate prin programul de împădurire. La Minister avem zeci de petiții prin care agricultorii cer despăgubiri pentru prejudiciile aduse de către animalele sălbatice.”

Potrivit ordinului semnat de Ministerul Mediului, peste 900 de căprioare și peste 500 de cerbi cu pete pot fi vînate în sezonul de vânătoare 2026-2027. Gheorghe Hajder spune că măsura de precauție este luată în fiecare an, pentru a ține sub control numărul acestor animale sălbatice, care sunt cu mult peste norma admisibilă în raportul spațiu, hrană și număr de indivizi.

Gheorghe HAJDER, MINISTRUL MEDIULUI: „Chiar dacă s-a aprobat cele peste 900 de exemplare, asta constituie 3% din efectivul real, care este de peste 20 de mii, un număr estimativ în RM. Chiar dacă s-a solicitat de 3 ori mai mult, noi am aprobat doar pentru 82 de fonduri din cele 191. Ca măsură de precauție, în mod normal, noi am fi trebuit să aprobăm mult mai multe, iar numărul lor depășește cu 11 mii decât efectivul care este normal pentru RM.”

Decizia a stârnit critici din partea fostului șef al Inspectoratului pentru Protecția Mediului, Ion Bulmaga, dar și a unor politicieni din opoziție. Aceștia cer anularea ordinului și renunțarea la vânarea căprioarelor și cerbilor.

Ion BULMAGA, FOSTUL ȘEF AL INSPECTORATUL PENTRU MEDIU: „După ce ani la rând alături de silvicultori, inspectori voluntari de mediu, colegii de la inspectorat, s-a luptat cu braconierii, la 3 iunie, ministrul Mediului aproba uciderea, împușcarea a 913 de căpriori și 534 de cerbi. Voi știți precis cu ce trebuie să se ocupe organele de protecție a mediului sau ați venit să distrugeți ceea ce alții au păzit zi și noapte prin ploi și foame?”

Ion COSTIUC, LIDERUL PARTIDULUI DEMOCRAȚIA ACASĂ: „Așa a decis ministrul Mediului, Hajder, care în loc să se ocupe de probeleme de mediu, de ocrotirea faunei, problemele legate de tăierea pădurilor și altele pe care le are ministerul de resort, a hotărât, probabil având susținerea braconierilor și a vânătorilor.”

Ordinul prevede și vânarea fără limită a vulpilor și șacalilor, pentru a preveni răspândirea rabiei și a altor boli. Totodată, este permisă și vânarea mistreților, însă populația acestora trebuie menținută la un nivel minim stabilit de autorități, pentru a reduce riscul răspândirii pestei porcine africane.