Dotati cu tehnologii performante, hotii au pus la punct o noua metoda prin care reusesc sa fure masini de zeci sau sute de mii de euro. Cu ajutorul unui dispozitiv numit Pandora, acestia scaneaza cheia autoturismului oriunde pe o raza de un kilometru, fara ca proprietarul sa aiba habar. Genereaza astfel o dublura si dispar in 30 de secunde, cu tot cu autoturismul de lux. Astfel de spargeri se dau mai des inRomania, scrie presa de peste Prut si sunt date in mare parte de albanezi sau moldoveni. Inspectoratul General de Politie de la noi afirma ca acest tip de tehnologie inca nu a ajuns si in Moldova.

Imaginile surprinse in Marea Britanie de o camera de supraveghere, arata cum in 30 de secunde un individ mascat reuseste cu un dispozitiv sa copieze semnalul dat de cheia unui autoturism de lux si sa porneasca masina parcata in fata casei. Dispozitivul folosit se numeste Pandora si costa pe piata neagra 10.000 de euro. Pandora poate deschide masinile de lux indiferent de anul de productie, spun expertii auto. In cateva secunde, creaza practic o dublura a cheii originale si astfel hotii deschid si pornesc masina, apoi dispar. Metoda de furt cu Pandora a fost denumita „jaf in 30 de secunde” sau ”relay atack”.

Adrian TUDOSE, SEF SERVICIU FURTURI AUTO BUCURESTI:”Este necesara o specializare a infractorilor pentru ca sunt dispozitive care trebuie utilizate intr-un anume fel, sunt doua dispozitive conectate, cu unul se citeste informatia de pe cheie, iar celalalt sta in apropierea masinii si astfel se deschide si motorul porneste”. 

Metoda este deja raspandita si in Romania, iar anchetatorii de acolo sustin ca la ei in tara, o folosesc grupari romano-albaneze sau moldovenii. Ada, o tanara de 24 de ani din Bucuresti, este una dintre victime, care a ramas peste noapte fara bolidul parcat in fata blocului in care locuieste.

Ada, PROPRIETARA MASINA:Era exact parcata in locul in care o puneam de obicei si cand am iesit dimineata cu cainele masina nu mai era. Tata fusese intrebat in ziua respectiva insistent de cineva cu un Logan alb date despre masina si cred ca atunci au copiat cheia, au interceptat semnalul ei ca dimineata sa nu o mai gasim. Cinci masini au fost furate in aceeasi noapte”.

Autoturismul a fost gasit rapid pentru ca hotii nu apucasera sa plece din tara. Presa din Romania scrie ca masinile pe care le fura ajung de obicei in Georgia, Belarus, Serbia si Ucraina. Daca infractorii apuca sa scoata masinile din tara, acestea sunt gasite si recuperate mai greu pentru ca adesea noii proprietari sunt din lumea interlopa. Acestia sterg seriile de sasiu si reusesc sa pastreze autoturismele furate.