Peste 160 de localități din țară sărbătoresc astăzi hramul, iar printre ele se numără și satul Ghidighici. Localnicii au petrecut pe stadionul din sat, unde au avut parte de expoziții, distracții pentru copii, jocuri, trânte și bucate pregătite pe loc. Pe scenă au urcat artiști autohtoni, iar în casele oamenilor sărbătoarea a continuat alături de rude și musafiri, pentru care gazdele s-au pregătit cum se cuvine.
Lumea de la Ghidighici s-a adunat de zi pe stadionul din sat, unde a început hramul din localitate.
Veronica SCUTELNIC, VIZITATOARE: „Deja de câțiva ani vin aici la hram. Este un sat cu oameni cu inimă mare și primitori”.
Tudor și soția lui sunt sunt invitați deja de câțiva ani pentru a pregăti bucate savuroase.
Tudor CUCU, ANTREPRENOR: „Anul acesta avem un purcel, un ceaun mare de zeamă, o salată”.
Maria CUCU, SOȚIA: „Mi-am luat responsabilitatea să iasă zeama gustoasă, din pasări de casă din ocolul nostru.
- Care e secretul pentru o zeamă bună?
- Să fie totul cu dragoste”.
Valeria CAPRA, REPORTER PRO TV: „Întreaga sărbătoare se află aici, la stadionul din Ghidighici unde sunt prezenți meșteri populari, oameni care au venit să pregătească bucate tradițioanale, iar de distracție au parte atât cei mari cât și cei mici, pentru care a fost instalată o trambulină, dar și un loc amenajat pentru trânte sau alte jocuri”.
Dragoș și Liviu fac judo la Liceul Republican cu Profil Sportv, iar astăzi au demonstrat câteva procedee de luptă”.
Dragoș GRAUR, ELEV: „E un sport tradițional pentru toată țara, tot satul, e un sport frumos”.
Liviu ROȘU, ELEV: „Așa e tradiția, să ridicăm berbecul în spate”.
A fost prezentată o expoziție a gimnaziului, dar și amenajată Casa Mare. Fotografii de odinioară au atras atenția unora și au răscolit amintiri.
Timofei ȚIGANU, PENSIONAR: „Sunt în viață aceștia încă. E frumos, îți mai aduci aminte de trecut. S-au pregătit, s-au străduit. Diseară vor fi dansuri”.
Victoria CALMÎȘ, PRIMARUL SATULUI GHIDIGHICI: „Mai avem surprize seara, vom avea artiști emeriți, ne străduim ca fiecare invitat să simtă, să aibă parte de o gustare”.
Andrian BOȚAN, LOCUITOR AL SATULUI GHIDIGHICI: „Sărbătoare e bine organizată, timpul cam răcoros, în rest e totul frumos. Le doresc sănătate, fericire și împlinirea tuturor dorințelor, să se simtă bine din plin azi”.
Și casele din localitate au fost învăluite de mirosul bucatelor și de voie bună. În familia Cojocari azi e triplă sărbătoare.
Cristina COJOCARI, LOCUITOARE A SATULUI GHIDIGHICI: „Astăzi este zi de sărbătoare religioasă, sunt omagiată în ziua când sărbătorim hramul satului și a capitalei, sunt foarte mândră de fiecare dată și prinsă în activități”.
La masa se vor aduna 20 de musafiri, unii veniți chiar din norul țării, iar gazdele s-au pregătit ca la carte.
„Avem plăcintă, pregătim o salată grecească, la rolă am pulpă de curcan și carne de vită, aici sunt pârjoale, avem multe activități. Din beci aducem vin și castraveți murați”.
Cristian COJOCARI, STUDENT: „Foarte, foarte mult apreciez această tradiție, nu doar de ziua mamei, dar și hramul, e ceva unic și special în sufletul meu”.
Bucuria din casa lor cotinuă cu un mesaj pentru oameni...
Cristina COJOCARI, LOCUITOARE A SATULUI GHIDIGHICI: „Să fie luminoși la chip, la suflet, să fie sănătoși, să păstreze dragostea, armonia și pacea”.
Peste 160 de localități din țară își sărbătoresc astăzi hramul.

