Bun venit la bord! E septembrie 2018. Ai sub picioare un iaht de aproape 50 de milioane de euro. Tu esti Vladimir Plahotniuc, cel mai influent om al momentului in Republica Moldova. S-ar putea ca „onoarea” sa insemne ceva pentru tine, asa ca iti numesti iahtul „Honor” [onoare – din engleza]. Dar peste exact un an, paradisul tau se va clatina.
Despre existenta unui iaht in proprietatea lui Vladimir Plahotniuc s-a aflat in 2020, in urma unui proces de judecata din Cipru. Avocatii Oxanei Childescu, fosta sotie a lui Plahotniuc, si-au exprimat, intr-un articol publicat, dezacordul fata de o decizie a Tribunalului Nicosia, care a respins cererea de chemare in judecata inaintata impotriva mai multor persoane fizice si juridice din Cipru, Emiratele Arabe Unite, China, Spania si Seychelles.
Documentarea a pornit de la numele iahtului, pe care l-am aflat din ordonanta de urmarire penala pornita pe numele lui Vladimir Plahotniuc. Procurorii au estimat bunul la 32 de milioane de euro. In realitate, insa, iahtul valoreaza mult mai mult.
Ancheta are la baza documente oficiale obtinute din baze de date nationale si internationale, precum Luxemburg, Gibraltar si Cipru. O parte din documente au fost puse la dispozitie de OCCRP ID.
MAI INTAI A FOST VICKY
O nava pluteste in apele Marii Mediterane. E anul 2012, iar iahtul este nou-nout. Bijuteria acvatica are 73 de metri lungime si a fost construita de Turquoise Shipyard, o companie turca specializata pe constructia de nave. E cel mai mare iaht construit de Turquoise pana la acel moment.
Se numeste Vicky si a fost conceput la comanda proprietarului, care l-a numit in cinstea fiicei sale – Victoria.
Stapanul lui Vicky e Andrey Goncharenko, om de afaceri rus care, sapte ani mai tarziu, va deveni unul dintre beneficiarii concesionarii Aeroportului International Chisinau. Dar Goncharenko n-a detinut-o niciodata pe Vicky pe persoana fizica, ci a stat in spatele unei firme paravan. Este vorba despre Continental Maritime Limited, o firma inregistrata in Gibraltar, care s-a imprumutat la banca pentru nava.

3 iunie 2011. Continental Maritime Limited ia un imprumut de circa 23,4 milioane de dolari de la o banca din Marea Britanie. „Acord pentru o ipoteca a navei in constructie”, se arata in unul dintre documentele companiei obtinute de RISE Moldova.
Din document aflam cine construieste vasul, lungimea aproximativa a navei aflate in proces de constructie si alte angajamente ale companiei fata de banca creditoare.
3 iulie 2012. Continental Maritime din Gibraltar gajeaza nava in contul banilor imprumutati. De aceasta data, vasul este prezentat bancii cu nume si numar oficial de inregistrare – Vicky, nr. 743711.
21 decembrie 2012. Un consortiu format din trei firme din Elvetia, Luxembourg si Bahamas se angajeaza sa intoarca imprumutul de 23,4 milioane de euro in numele firmei din Gibraltar. Una dintre companiile creditoare este PMB REAL ESTATE S.A, al carui beneficiar real este rusul Andrey Goncharenko.
Astfel, Continental Maritime Limited este primul proprietar oficial al iahtului. In apele marilor, nava a plutit sub steagul Insulelor Cayman, pana si-a schimbat proprietarul.

CAND VICKY DEVINE HONOR?
S-a intamplat in iulie 2018. Tot atunci iahtul a fost inmatriculat sub steagul Insulei Man.
La doua luni dupa ce isi ia numele de Honor, mai exact in septembrie 2018, nava trece printr-un carusel de firme offshore, fondate in aceeasi perioada. Asa ca, de la Continental Maritime, ajunge la Eastern Yachting LTD, care, la fel ca vechiul proprietar, este inregistrata in Gibraltar.
Aceasta a fost mutarea de la Goncharenko la Plahotniuc. In acea perioada, Vladimir Plahotniuc era in plina campania preelectorala si se pregatea de alegerile parlamentare.
„Cei care au o pensie lunara mai mica de 2.000 de lei, ei vor primi in luna decembrie un ajutor de sarbatori, in valoare de 600 de lei”, promitea detinatorul iahtului de lux, intr-o conferinta de presa din noiembrie 2018.

Dar sa revenim la iaht. Lantul offshore din jurul lui Honor nu ne-ar fi spus nimic daca companiile nu ar fi fost implicate si in tranzactii imobiliare la Chisinau. In aceeasi perioada in care faceau rocade in Gibraltar, mai multe bunuri imobile detinute de Finpar Invest, o afacere conectata la familia Plahotniuc, au ajuns la firme in care entitatile din Gibraltar (Querious Holdings LTD si apoi Eastern Holdings LTD) au fost asociate. Este vorba despre o vila urbana cu statut de monument istoric din preajma Parlamentului, un teren de peste 10 hectare din zona Autogarii de Nord si centrul de afaceri Global Business Centre.
CITESTE MAI DEPARTE PE RISE.MD


