Igor Dodon a scris astazi pe retelele de socializare ca in cadrul unei vizite in Belarus s-a intalnit cu Presedintele acestei tari, Aleksandr Lukasenko.

Despre asta, presedintele a scris pe facebook:

"Am apreciat inalt dezvoltarea dinamica a relațiilor bilaterale, in special in domeniul comercial-economic.

Am exprimat recunoștința partenerilor belaruși pentru oferirea unui vast acces pe piața Belarusului a producției agricole din Moldova, dar și pentru asistența tehnica acordata anterior țarii noastre, la solicitarea mea.

De asemenea, i-am mulțumit omologului meu pentru sprijinirea Republicii Moldova in obținerea statutului de observator in cadrul Uniunii Economice Eurasiatice, precum și pentru facilitarea lansarii de zboruri directe intre Chișinau si Minsk, ca parte a implementarii ințelegerilor dintre cei doi președinți.

Am subliniat necesitatea aprofundarii parteneriatului in domeniul industrial, in special, in realizarea proiectelor de asamblare a troleibuzelor și tractoarelor belaruse care sunt de calitate inalta și se bucura de cerere pe piața Moldovei.

In finalul intrevederii, am acceptat invitația Președintelui Republicii Belarus de a participa la ceremonia de deschidere a ediției a II-a a Jocurilor Olimpice Europene, care va avea loc la 21 iunie, la Minsk" .