Avocatul lui Vlad Filat spune ca decizia judecatoriei Buiucani de astazi, prin care sedinta de judecata a fost declarata inchisa, este o incalcare grava a legii, aceasta urmand a fi lovita de nulitate.

De asemenea, Igor Popa a declarat ca decizia de prelungire a arestului preventiv pe un termen de 90 de zile va fi atacata cu recurs la Curtea de Apel Chisinau.

VIDEO - Vlad Filat, la judecatoria Buiucani: Procurorii cer 90 de zile de arest. Instanta a decis ca sedinta de judecata sa fie INCHISA. Popa: E o incalcare GRAVA. Ce le-a spus Filat jurnalistilor

Igor Popa, avocatul lui Vlad Filat: "Astazi inca o data s-au incalcat drepturile dlui Filat. E o incalcare grava sa nu fie respectat principiul publcitatii judecarii cauzei. Contrar prevederilor legii, s-a acceptat cererea procurorilor de a fi o sedinta secreta, inchisa. A fost incalcata procedura privind conexarea si disjungerea dosarelor penale. A fost disjuns o parte din dosar si trimis in instanta de judecata, contrar prevederilor Codului de Procedura Penala. [...] S-a incalcat grav dreptul la aparare, pentru ca nu putem in 2 zile sa studiem 22 de materiale ale dosarului. Din presa am aflat ca dosarul se afla deja in judecata. Intr-un astfel de dosar, de o asemenea rezonanta si marime, este imposibil sa faci concluzii si sa te pregatesti in asa timp scurt, consideram ca aceasta graba este intentionata. Atat decizia de astazi a judecatorilor privind nepublicitatea sedintei de judecata, cat si actul de sesizare prin care s-a transmis dosarul in judecata, suntem siguri ca aceste doua proceduri vor fi lovite de nulitate.

Ce se urmareste prin aceste lucruri probabil faceti voi concluziile. Eu pot doar sa constat. Evident ca vom merge cu recurs la Curtea de Apel. A fost numita o sedinta la 15 ianuarie 11:30.

Vlad Filat este putin racit si demoralizat, dar in general ok.

Dl Filat nu a avut posibilitatea sa faca cunostinta cu rechizitoriul, astazi domnisoara procuror a gasit de cuviinta sa-i inmaneze dlui Filat rechizitoriul. Este un abuz si o incalcare de procedura. Toate aceste incalcari nu fac altceva decat sa aduca la nulitatea acestui proces.

Avem o strategie de aparare foarte bine pusa la punct, de aceea sunt nevoit deseori sa-mi controlez mesajul. Ceea ce facem noi se va vedea la judecarea fondului si suntem siguri ca se va ajunge la o achitare".

Sursa foto: captura privesc.eu