Deputatul Partidului „SOR”, Ilan Sor, solicita sa fie audiat la sedinta de joi a Parlamentului pe subiectul fraudei bancare. Sor a depus in acest sens un demers oficial in adresa sefului Legislativului.

„Dle presedinte al Parlamentului, Igor Grosu, domnilor parlamentari, sunt un deputat ales de popor, la fel cum sunteti si dvs. Pentru mine au votat cetatenii Republicii Moldova, la fel ca si in cazul dvs. Am aceleasi drepturi ca si voi. Solicit sa mi se ofere posibilitatea, conform legii, sa intervin prin skype, pentru a-mi spune punctul de vedere in ceea ce priveste cererile privind ridicarea imunitatii mele parlamentare. Am dreptul ca, inainte de a se pune la vot aceasta chestiune, sa fiu ascultat de catre deputati si cetateni. Eu nu ma tin de imunitate. Puteti sa o scoateti ori de cate ori vreti, dar insist ca cetatenii Republicii Moldova si deputatii trebuie sa afle adevarul despre frauda bancara”, a declarat Ilan Sor intr-o inregistrare video postata pe pagina sa de Facebook.

Ilan Sor a fugit din tara in luna iunie 2019, cand PD a cedat puterea. Procuratura Genarala anunta atunci ca Sor a parasit tara ilegal prin Aeroportul Chisinau, fara a trece controlul vamal desi are interdictie. Persoanele responsabile de supravegherea punctelor de acces de pe aeroport au fost audiate. Ilan Sor risca doi ani de puscarie pentru parasirea ilegala a teritoriului tarii.

La o luna dupa ce a fugit din tara, Ilan Sor a facut primele declaratii online. Acesta a aparut intr-un live la un post de televiziune care ii apartine si a criticat decizia magistratilor de a-l anunta in cautare. Sor nu a spus insa niciun cuvant despre locul in care se afla si a acuzat guvernul Sandu ca l-ar fi amenintat.

La data de 15 august 2019, Ilan Sor a fost lipsit de imunitate parlamentara. Toti deputatii prezenti in plen si-au dat votul pentru, la solicitarea procurorului general interimar, pe atunci Dumitru Robu. Procedura de ridicare a imunitatii a avut loc in lipsa fostului primar de Orhei.

Ultima data, fostul primar de Orhei a fost vazut in public pe data de 12 iunie, la o conferinta de presa, organizata cu doua zile inainte ca Partidul Democrat sa cedeze puterea. In 2017, Sor a fost condamnat la sapte ani si jumatate de inchisoare de prima instanta, fiind invinuit ca ar fi obtinut peste 5 miliarde de dolari de la Banca de Economii, pe care le-ar fi spalat apoi prin firme off-shore. El se declara nevinovat. Atunci, judecatoria Buiucani a decis ca fostul primar de orhei se va afla in libertate pana cand se va expune Curtea de Apel Cahul.

Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.