Acasa va fi Ilan Sor si in urmatoarele 30 de zile, potrivit deciziei de astazi a judecatoriei Buiucani. Insotit in instanta de catre garzile sale de corp, Sor a declarat ca decizia este ilegala, si ca astfel, cineva vrea sa-i puna bete in roate in activitatea sa in calitate de primar al Orheiului.
“Contravine tuturor regulilor. Totodata, consider ca este o încercare de a încetini dezvoltarea orasului Orhei, dar si a partidului nostru, dar asta nu ne va opri, noi vom merge înainte.”
Despre sentinta lui Vlad Filat, cel pe care primarul de Orhei l-a denuntat, Sor a evitat sa ofere detalii. Asta in contextul in care in sentinta fostului lider PLDM, Curtea de Apel a micsorat suma mitei pe care se presupune ca omul de afaceri i-a dat-o lui Filat. Mai exact, avocatii fostului premier sustin ca au reusit sa demonstreze instantei ca cele trei femei din Rusia nu i-au dat bani clientului lor, asa cum le-a spus Sor procurorilor. Astfel de la 250 de milioane de dolari despre care vorbea fostul procuror general Corneliu Gurin in parlament in ziua in care Filat a fost incatusat, suma s-a redus pana la aproape 23 de milioane.
Ilan SOR, PRIMAR ORHEI „-Noi, în comparatie cu unii, respectam legea. Acolo sedintele sunt închise, asa ca noi nu vom comenta, desi lucrurile nu stau nici pe departe asa cum le prezinta colegii. -Dar cum stau?”
Ilan Sor a vorbit astazi si despre rezultatul alegerilor prezidentiale.
Ilan SOR, PRIMAR ORHEI „Cum pot sa comentez eu rezultatele alegerilor din care noi am fost exclusi ilegal?”
Dupa ce magistratii s-au expus asupra prelungirii mandatului de arest pe numele primarului de Orhei, sedinta a fost amanata. Avocatii lui Ilan Sor au inaintat cateva demersuri, instanta insa a decis sa se expuna asupra lor in luna decembrie.
Si audierea martorilor a fost amanata. Atat procurorul, cat si avocatii lui Sor au refuzat sa spuna cine sunt ei sau macar cati.
Procurorii cer 15 ani de inchisoare pentru Ilan Sor care este invinuit ca ar fi obtinut peste 5 miliarde de lei de la Banca de Economii, pe care le-ar fi spalat apoi prin firme off-shore. El nu-si recunoaste vina si spune ca Vlad Filat ar fi stat in spatele schemelor frauduloase de la BEM, acuzatii respinse de avocatii lui Filat.

